”Este o evidență pentru oricine că
specia noastră are probleme cu violența. Putem genera mii de ciuperci atomice;
dușuri și sisteme de ventilație de la metrou au împrăștiat gaze toxice, au fost
expediate scrisori purtătoare de antrax, avioane de pasageri au devenit arme;
violurile în masă pot fi o strategie militară; în piețe explodează bombe,
școlari înarmați masacrează alți copii; sunt cartiere unde toți locuitorii, de
la furnizorii de pizza până la pompieri, se tem pentru siguranța lor. Și există
forme de violență mai subtile – să zicem, copiii abuzați de adulți sau efectele
pe care le suferă o minoritate când simbolurile majorității clamează dominația
și amenințarea.
Suntem urmăriți mereu de umbra
pericolului de a suferi din pricina altor ființe umane.
Dacă nu ar fi decât atât, violența
ar fi o problemă ușor de abordat din punct de vedere intelectual. SIDA – fără
dubii o nenorocire – trebuie eradicată. Maladia Alzheimer – la fel.
Schizofrenia, cancerul, subnutriția, bacteriile carnivore, încălzirea globală,
cometele care se ciocnesc de Pământ – idem.
Totuși problema constă în faptul că
violența nu figurează pe această listă. Uneori nu avem cu ea nicio problemă.
(...) noi nu urâm violența. Nutrim ură și teamă față de tipul rău de violență, prezentă într‑un context nepotrivit. Fiindcă violența în contextul cuvenit este diferită. Plătim bani frumoși să o vedem pe stadion, ne învățăm copiii să riposteze, suntem mândri când, destul de ruginiți la vârsta mijlocie, reușim un fault murdar într‑un meci de baschet. Limbajul nostru este plin de metafore militare– ne regrupăm trupele după ce ideile ne‑au fost secerate de gloanțe. Numele pe care le poartă echipele noastre sportive preamăresc violența – Războinicii, Vikingii, Leii, Tigrii și Urșii. Ba chiar gândim astfel un joc atât de cerebral precum șahul – „Kasparov menține presiunea, pregătind un atac criminal. Spre final, Kasparov este nevoit să se opună amenințărilor cu violența răspunzând cu aceeași monedă.”
Elaborăm teologii ale violenței, ne
alegem lideri care excelează în privința ei și atât de multe femei își caută
perechea printre campionii agresivității față de ceilalți. Când avem de‑a face
cu tipul „corect” de agresiune, o îndrăgim. Ambiguitatea violenței este extrem
de provocatoare, căci apăsând pe trăgaci putem comite un oribil act de
agresiune sau unul de iubire dusă până la sacrificiu de sine. În consecință,
violența va fi mereu o parte din experiența umană care se dovedește foarte greu
de înțeles.”
Rar am găsit un scriitor din zona de știință care să mă captiveze la acest nivel. Brilliant & funny! Enjoy!
