Căpitanul navei de război

Cu ani în urmă, în era Downtown Abbey, un căpitan cu o reputație foarte bună stătea pe puntea unei nave de luptă englezești privind apusul soarelui în mare. Povestea spune că, pe când să coboare la cină, marinarul de pază a anunțat: ”Lumină, d-le. La vreo 2 mile în față.”

Căpitanul s-a întors spre el: ”Stabilă sau în mișcare?” a întrebat, fiind vremuri când încă nu existau radare. ”Stabilă, căpitane!”

Trimite-le un semnal, a ordonat căpitanul morocănos, spune-le: ”Sunteți pe cale să intrați în coliziune. Schimbați-vă cursul cu 20 de grade!”

Răspunsul de la sursa de lumină a venit câteva momente mai târziu: ”Este indicat ca dvs. să vă schimbați cursul cu 20 de grade.”

Căpitanul s-a considerat insultat. Nu doar că îi era subminată autoritatea, dar acest lucru se petrecea în fața unui simplu marinar: ”Suntem HMS Defiant, o navă de luptă de 35.000 de tone din clasa cuirasant. Schimbați-vă cursul cu 20 de grade!”

”Excelent d-le, sunt marinarul O’Reilly de clasa a doua. Schimbați-vă cursul de îndată!”

Gata să facă o criză de apoplexie și roșu ca un rac la față căpitanul a strigat: ”Suntem sub steagul Amiralului Sir William Atkinson-Willes! SCHIMBAȚI-VĂ CURSUL CU 20 DE GRADE!”

Au urmat câteva momente de tăcere după care marinarul O’Reilly a răspuns: ”Noi suntem Farul, d-le.”

***

***

Years ago, in the Downton Abbey era, a well-regarded captain stood on the bridge of a British battleship watching the sun set across the sea. As the story goes, the captain was about to head below for dinner when suddenly a lookout announced, ‘Light, sir. Dead ahead two miles.’ The captain turned back toward the helm. ‘Is it steady or moving?’ he asked, these being the days before radar. ‘Steady, captain.’ ‘Then signal that ship,’ the captain ordered gruffly, ‘Tell them, “You are on a collision course. Alter course 20 degrees.”’ The answer from the source of the light came back just moments later: ‘Advisable you change your course 20 degrees.’ The captain was insulted. Not only was his authority being challenged, but in front of a junior seaman! ‘Send another message,’ he snarled. ‘“We are HMS Defiant, a 35,000-ton battleship of the dreadnought class. Change course 20 degrees.”’ ‘Brilliant, sir,’ came the reply. ‘I’m Seaman O’Reilly of the Second Class. Change your course immediately.’ Apoplectic and red in the face, the captain shouted, ‘We are the flagship of Admiral Sir William Atkinson-Willes! CHANGE YOUR COURSE 20 DEGREES!’ There was a moment of silence before Seaman O’Reilly replied: ‘We are a lighthouse, sir.’  

Povestea este din cartea:

Dear Data

Dear Data este un proiect inițiat de două designere de informație premiate care locuiau de-o parte și de alta a Oceanului Atlantic: Giorgia Lupi și Stefanie Posavec. Timp de un an au colectat și reprezentat vizual diferite categorii de date și și-au trimis reciproc produsele sub forma unor cărți poștale. 

Rezultatele fascinante au devenit subiectul a două cărți: 

 

Muzeul de Artă Modernă din New York a achiziționat setul original de 104 de cărți poștale și schițele autoarelor pentru colecția permanentă.

Mai multe informații găsiți aici: http://www.dear-data.com/theproject

Ochii minții de succes

Emily Balcetis, psiholog social și profesor de psihologie asociat la Universitatea din New York ne arată, printr-o serie de experimente interesante, faptul că oamenii care reușesc în viață chiar ”văd” lumea diferit.

Două astfel de strategii diferite pe care le au oamenii care au mai mult succes e capacitatea de a privi lucrurile cu un focus îngust sau larg al atenției atunci când situația o impune, respectiv capacitatea de a utiliza arhitectura spațiului în favoarea noastră. 

Un exemplu de situație în care ne ajută focusul îngust al atenției este când suntem aproape de atingerea unui scop cum ar fi linia de final a unei curse de alergare, iar o situație în care ne ajută un focus larg al atenției este când decidem dacă să mâncăm desert în contextul mai larg al alegerilor noastre alimentare din săptămâna respectivă sau când decidem dacă apăsăm ”comandă” pe un site de shopping tot așa în contextul cumpărăturilor făcute în luna în curs și a scopurilor noastre de economisire pe termen lung.

În slujba celei de-a doua capacități autoarea citează experimentele autoarei Anne Thorndike care a reușit să influențeze semnificativ consumul de apă într-un spital doar poziționând diferit dispozitivele unde era prezentată apa clienților într-o încăpere. Tot aici aș putea reaminti de costul prezentării mărfii la raft în supermarketuri la nivelul ochilor clienților ca strategie de creștere a vânzărilor.

Pentru mai multe astfel de strategii utile vă invit să-i citiți cartea și ca un teaser, aveți mai jos Ted Talk-ul ei, respectiv conversația cu Andrew Huberman în cadrul podcastului acestuia.

Ted Talk: 

https://www.ted.com/talks/emily_balcetis_why_some_people_find_exercise_harder_than_others?language=en

Huberman Lab Podcast:

Tikkun olam

Din categoria conceptelor din alte culturi care ne pot completa și îmbogăți perspectivele, azi m-am întâlnit cu acesta: tikkun olam în introducerea realizată de cunoscuta autoare Clarissa Pinkola Estes cărții emblematice a lui Joseph Campbell-The Hero with a Thousand Faces.

Este un concept din cultura ebraică și semnifică ”repararea sufletului lumii”. Mi se pare extrem de relevant pentru lumea noastră de azi pe care eu o percep ca fiind extrem de ”sărăcită” în ciuda unui aparent progres tehnologic și a unei abundențe de produse și servicii menite să ne răsfețe simțurile, mințile, unele pretinzând că ne ating chiar și sufletele.

Sărăcirea la care mă refer, și despre care vorbește și Clarissa Pinkola Estes, o regăsesc în faptul că parcă ni s-au restrâns poveștile la câteva ”texte” obsesive pe care ni le spunem și le regăsim peste tot, având mai degrabă de a face cu o resemnare și o pasivitate în fața implacabilului caracter al românului (ni s-o fi trăgând încă de la Miorița și Meșterul Manole, cine știe? sau poate și acestea nu au făcut decât să ilustreze ceva ce exista deja și cu care defilăm dintotdeuna) decât cu plenitudinea lumii în care trăim, iar bancurile noastre pun în evidență acest lucru când vorbesc despre paradoxul unei țări plină de bogății și un popor care nu se poate bucura de ele. Mai mare iad nu cred că există.

Acestea fiind zise, vreau să mă orientez spre idei care ne pot scoate din vechile cadre de referință (cum ar zice minunatul Milton Erickson), iar unul din acestea este tikkun olam. În definiția oferită de autoarea mai sus menționată tikkun olam este:

”Tikkun olam is giving one's attention and resources to repair that part of the world that is right before you, precisely within your spiritual, psychological, and physical reach—according to soul's sight, not ego's alone.”

În traducere liberă, tikkun olam reprezintă orientarea atenției și resurselor noastre înspre acea parte a lumii care este chiar în fața noastră, la care putem ajunge întinzându-ne propriile antene spirituale, psihologice și fizice, dar pe care să o privim din perspectiva sufletului, nu doar a ego-ului. 

Na, aici pe mine m-a blocat puțin deoarece nu știu dacă știu să mă uit cu sufletul la ceva sau dacă știu să deosebesc așa de bine privirea sufletului de privirea egoului așa încât să știu că sunt pe calea cea bună.

Dar, Slavă Domnului, în paragraful următor vin o serie de exemple mai concrete care să ne ajute să ne facem o idee de unde să începem să purcedem:

”I understand the artful methods of tikkun olam, handed down generation to generation, to be of the most simple and humble kind: the spiritual sight that has enough of a glowing heart behind it to see beneath the surface of things; to care for others beyond oneself; to translate suffering into meaning; to find the edges of hope, and to bring it forward with a plan; a willingness to find insight through struggle; an ability to stand and withstand what one sees that is painful; and, in some way, to gentle the flurry; to take up broken threads as well and tie them off; to reweave and mend what is torn, to patch what is missing; to try for perception far beyond the ego's too-often miniscule understanding.”

Fac o sinteză a lucrurilor pe care putem începe să le facem, nu doar să ne gândim ce bine sună:

• întâi și întâi să integrăm faptul că este o artă, nu o știință, dar este o artă care a supraviețuit testului timpului, transmisă din moși-strămoși;
• să ne cultivăm o perspectivă spirituală uitându-ne dincolo de suprafața lucrurilor;
• să ne pese de alte persoane dincolo de noi înșine;
• să traducem suferința în sens și semnificații;
• să găsim marginile speranței și să o transpunem într-un plan;
• să avem disponibilitatea de a găsi insight-uri prin confruntarea cu dificultăți;
• să ne dezvoltăm abilitatea de a sta cu suferința și a o tolera;
• să învățăm să calmăm tornadele pe care le aduce viața;
• să culegem firele rupte, dar și să le legăm;
• să rețesem și să reparăm ceea ce s-a rupt, să cârpim ce lipsește;
• să cătăm dincolo de percepția îngustă a ego-ului.

Toate aceste căi spre tikkun olam sunt încondeiate în povestirile eroice despre drumuri rele, decizii proaste, nopți întundecate, fantome misterioase, puteri nebănuite, milostenii și compasiune. Orientându-ne spre lume cu un suflet individuat cum ar zice C.G. Jung ne reparăm atât pe noi înșine, cât și lumea. Iar poveștile pe care le spunem unesc aceste două lumi, pe cea mondenă și cea mitică, într-un mod atât de fascinant.

Așadar, să trecem la fapte, căci după acțiunile noastre vom fi cunoscuți, și să utilizăm miturile atât ca punct de pornire, cât și ca moment de reflectare și integrare a experiențelor, căci și după poveștile noastre vom fi cunoscuți. 

Image by Jutta Wichelmann from Pixabay

Good Bye 2022. La mulți aaani 2023!

 

Actualizarea sinelui- indiciul #19 Rezolvarea dihotomiilor

 

True Self

 

Eu la întâlnire cu tine- program de dezvoltare personală în grup

În acest program invit participanții la o călătorie interioară în ceea ce reprezentăm și cum ne prezentăm fiecare dintre noi la întâlnirea cu un altul. Și am ales ”călătoria eroului”, conceptul propus de Joseph Campbell, ca o metaforă cuprinzătoare și ofertantă pentru a structura acest program care se vrea unul de auto-descoperire și dezvoltare personală în domeniul relațiilor cu noi înșine, cu ceilalți, dar și cu lumea în general.

Așadar, vă propun pentru început modulul ORIGINI în care vom descoperi rădăcinile noastre, tot ceea ce am luat cu noi de la cei care ne-au adus pe lume și au fost primele noastre modele, dar și de la alții care ne-au influențat într-un fel sau altul traseul de viață, precum și ceea ce este nevoie, poate, să lăsăm în urmă.

Acest modul cuprinde 4 teme:

#1 Tipare transgeneraționale

#2 Moduri de iubire și de atașament

#3 Anatomia încrederii

#4 Valori și capacități 

Al doilea modul, PROFUNZIMILE FIINȚEI, este o incursiune în tenebrele ființei, în peșterile noastre interioare, unde ne vom întâlni cu elementele pe care am ales să le lăsăm într-un con de umbră și care în ciuda acestui lucru își cer dreptul la viață și ne influențează în moduri pe care poate nu le înțelegem.

Acest modul cuprinde 8 teme:

#1 Trădare versus integritate

#2 Nevoi versus satisfacție

#3 Acceptare versus respingere

#4 Libertăți versus limite

#5 Focusare versus detașare

#6 Lipsă versus generozitate

#7 Blocaje versus flexibilitate

#8 Pierderi versus lucruri lăsate în urmă

Al treilea și ultimul modul, REVENIREA LA NOI își propune să ne ofere cadrul în care să aducem la lumină elementele, părțile renegate din noi, transformate astfel încât să poată fi așezate într-o nouă armonie care să ne servească și să ne susțină.

Acest modul cuprinde 6 teme:

#1 Ritmuri

#2 Permisiuni

#3 Curiozitate

#4 Spontaneitate

#5 Conexiune

#6 Savurare

Cum să nu fii curcan sau ”Trecutul nu prezice așa bine viitorul”

”Un curcan este îndopat de măcelar pe o perioadă de o mie de zile; fiecare zi îi confirmă că măcelarul iubește curcanii ”cu o rată sporită de încredere statistică”.  Măcelarul va continua să dea de mâncare curcanului până în preajma Zilei Recunoștinței. Apoi vine ziua respectivă când nu mai este grozav să fii curcan. Luat prin surprindere de măcelar, curcanul își va revizui opinia, chiar atunci când încrederea lui în afirmația că ”Măcelarul iubește curcanii” atinsese cota maximă, mai ales că viața unui curcan ”este foarte liniștită” și totul este predictibil într-un mod reconfortant. (...) Surpriza va fi un eveniment de tip Lebăda Neagră pentru curcan, dar nu și pentru măcelar.

Sursă imagine: https://www.freepik.com

În pățania curcanului putem întrevedea și mama tuturor greșelilor vătămătoare: confundarea absenței dovezilor (daunei) cu dovada absenței. (…) Așa că misiunea noastră în viață devine pur și simplu ”cum să nu fim curcani” sau, dacă se poate, cum să fim inversul unor curcani, adică antifragili. ”A nu fi curcan” începe cu priceperea diferenței dintre stabilitatea adevărată și cea artificială.” Nassim Nicholas Taleb- Antifragil

Burnout

Sâmbătă, 22 octombrie 2022, am susținut o prelegere în cadrul Evenimentului de multiplicare a primelor rezultate din cadrul proiectului Erasmus+ BURNOUT FREE ECI  cu titlul: "Arta de a trăi din plin- Experiențe ale specialiștilor privind fenomenul de Burnout." A fost o plăcere și onoare în același timp să împărtășesc din perspectiva și experiența mea cu clienții, dar și din derapajele personale prin catacombele burnout-ului. 



Actualizarea sinelui- indiciul #16- Rezistența la enculturare

 

Actualizarea sinelui- indiciul #15 Creativitatea

 

Actualizarea sinelui- indiciul #18 Valorile

 

Actualizarea sinelui- indiciul #17 Imperfecțiunile

 

Dilema centipedului sau efectul hiper-reflectării

Se spune că un vierme din aceia care are o grămadă de picioare mergea fericit pe drum când s-a întâlnit cu un broscoi care, uimit, l-a întrebat cum reușește să meargă având atâtea picioare? La care centipedul, încercând să-i explice, a căzut în șanț și n-a mai știut cum să purceadă mai departe.

Aviz amatorilor care își analizează excesiv dicția, cuvintele utilizate, cum îi vor percepe ceilalți dacă spun ceva sau altceva, se străduiesc ca ceea ce urmează să spună să fie cât mai interesant și funny și pierd în felul acesta ocazia să contribuie la conversație.

Actualizarea sinelui- indiciul #14 Umorul

 

Actualizarea sinelui- indiciul #13 Mijloace și scopuri

 

We Do Not Walk Alone by Mary Stevenson

“One night, a man dreamt that 

he walked along a shore with the Divine Source of all things,

and as they walked, scenes from his life flashed across the sky above them.

Most of the time, he saw two sets of footprints in the sand for each scene,

but many times along the path there was only one set of footprints, often

at the very darkest and saddest times, and the man was greatly troubled.

He turned to the figure beside him and said,

“I looked for you and tried to serve you all my days.

I thought that you would care for me in return, yet now I see

that during the most difficult times of my life, I was alone.

I don’t understand why you would leave me when I needed you most.”

The Divine Intelligence replied, “My precious child, you are always in my heart,

and I would not desert you in your time of trial and difficulty.

When you saw only one set of footprints in the sand,

it was then that I carried you.”

Woundology

 Recent am dat peste o referință la acest concept propus de Caroline Myss, PhD prin care autoarea încearcă să explice de ce multe persoane implicate în diferite procese de ”vindecare” rămân și se simt blocate acolo. Ele se străduiesc să-și confrunte ”rănile” din trecut, încercând să dea sens unor experiențe și traume teribile oferind compasiune și altora care împărtășesc aceleași ”răni” din cadrul grupurilor de suport, însă nu se vindecă.

Caroline Myss consideră că unul din motivele pentru care se petrece acest lucru este faptul că și-au redefinit viețile în jurul acestor ”răni” și a procesului de acceptare a acestora și nu lucrează pe a trece dincolo de ele. De fapt rămân blocați în ele.

Autoarea ne atrage atenția asupra faptului că uneori putem confunda valoarea terapeutică a exprimării propriei persoane cu permisiunea de a-i manipula pe ceilalți cu ajutorul ”rănilor” noastre. Poate că ați auzit și voi în limbajul unor persoane modul în care își explică anumite reacții: ”Am rana de abandon/ respingere/ trădare.” sau ”Am schema de deficiență.”

În loc să conceapă descoperirea ”rănilor” din trecut ca o primă etapă în procesul de vindecare, utilizează aceste ”răni” ca un stindard, iar grupurile de suport ca familii sau națiuni. Pe bună dreptate autoarea se întreabă cum am ajuns să ne purtăm astfel rănile la vedere ca pe niște medalii ale curajului?

Făcând o incursiune în istoria practicilor de dezvoltare personală Caroline Myss ajunge la concluzia că împărtășirea ”rănilor” a devenit un nou limbaj al intimității, o scurtătură pentru dezvoltarea încrederii și înțelegerii, un ritual de conexiune între oameni. Adesea ceea ce se numește ”onorarea rănilor” devine astfel o regulă a prieteniei. Dar oare doar onorându-ne reciproc rănile și permițându-ne astfel să setăm tonul interacțiunilor sociale în jurul acestui respect impus față de dispozițiile noastre afective și comportamentale înrădăcinate în acestea fără a ne permite sau a permite altora să ne invite la a ni le gestiona și depăși, nu cumva suntem doomed să rămânem captivi lor?

Genul acesta de autoritate socială, spune autoarea, poate să ne confere un sentiment intens de putere care este extrem de adictiv pentru că sănătatea nu ne va da niciodată aceste prerogative. Ce motivație ar avea în aceste condiții cineva să se vindece?

Mai mult decât atât, prin faptul că singurătatea face ravagii în societatea noastră superconectată artificial prin tehnologie, woundologia a devenit o formă de a crea conexiuni romantice când oamenii care se întâlnesc la vreun seminar sau grup de suport confundă intimitatea creată de aceste schimburi de informații personale profunde cu ceva romantic. De multe ori oamenii au impresia că și-au găsit ”sufletul pereche”, acea persoană care le înțelege perfect durerea emoțională pe care a trăit-o în copilărie. Durerea devine astfel prerechizita pentru a rămâne apropiați și a avea nevoie unii de alții, iar vindecarea, din păcate, un element ce poate amenința legătura astfel creată.

Ideea nu este să condamnăm sau să desființăm grupurile de suport. Ele pot oferi asistență și un sprijin vital pentru multe persoane. Ce mi se pare important este să realizăm faptul că nu avem nevoie doar de sprijin, ci și de provocare să ne depășim dificultățile pe care le avem.

Aceste grupuri sunt un substitut perfect uneori pentru viața socială care le-a lipsit cu desăvârșire acestor oameni. Ele devin noua lor familie sau chiar familia pe care nu au avut-o niciodată. O familie care nu îi judecă și îi acceptă așa cum sunt. Condiția să rămână în această ”familie”, însă, este să aibă în continuare nevoie de suport. Cu alte cuvinte să rămână ”nevindecați”.

Caroline Myss ne atrage atenția că scopul nu este să rămânem răniți mereu, ci să traversăm tragediile și provocările ajutându-ne unii pe alții să le depășim. Rămânând imobilizați în ”rănile” noastre, ne blocăm transformarea și trecem cu vederea darurile inerente pe care ni le oferă ”rănile” pe care le-am suferit- puterea de a le depăși și lecțiile pe care este nevoie să le primim prin ele.

Purcedeți, așadar, prin a vă întreba ce abilitate/ abilități aveți nevoie să vă dezvoltați pentru a face față cu brio efectelor ”rănilor” în viața voastră actuală, dar și în ce fel, prin faptul că v-ați confruntat cu astfel de adversități și ați supraviețuit, ele v-au întărit?

Astfel veți obține câteva indicii în ce direcție să o luați pentru a trece dincolo de etapa woundologică a vieții voastre.

TIFF 2022 Make Films Not War

 Un nou TIFF, 20 de filme unul și unul și un concert #dakhabrakha.