Burnout

Sâmbătă, 22 octombrie 2022, am susținut o prelegere în cadrul Evenimentului de multiplicare a primelor rezultate din cadrul proiectului Erasmus+ BURNOUT FREE ECI  cu titlul: "Arta de a trăi din plin- Experiențe ale specialiștilor privind fenomenul de Burnout." A fost o plăcere și onoare în același timp să împărtășesc din perspectiva și experiența mea cu clienții, dar și din derapajele personale prin catacombele burnout-ului. 



Actualizarea sinelui- indiciul #16- Rezistența la enculturare

 

Actualizarea sinelui- indiciul #15 Creativitatea

 

Actualizarea sinelui- indiciul #18 Valorile

 

Actualizarea sinelui- indiciul #17 Imperfecțiunile

 

Dilema centipedului sau efectul hiper-reflectării

Se spune că un vierme din aceia care are o grămadă de picioare mergea fericit pe drum când s-a întâlnit cu un broscoi care, uimit, l-a întrebat cum reușește să meargă având atâtea picioare? La care centipedul, încercând să-i explice, a căzut în șanț și n-a mai știut cum să purceadă mai departe.

Aviz amatorilor care își analizează excesiv dicția, cuvintele utilizate, cum îi vor percepe ceilalți dacă spun ceva sau altceva, se străduiesc ca ceea ce urmează să spună să fie cât mai interesant și funny și pierd în felul acesta ocazia să contribuie la conversație.

Actualizarea sinelui- indiciul #14 Umorul

 

Actualizarea sinelui- indiciul #13 Mijloace și scopuri

 

We Do Not Walk Alone by Mary Stevenson

“One night, a man dreamt that 

he walked along a shore with the Divine Source of all things,

and as they walked, scenes from his life flashed across the sky above them.

Most of the time, he saw two sets of footprints in the sand for each scene,

but many times along the path there was only one set of footprints, often

at the very darkest and saddest times, and the man was greatly troubled.

He turned to the figure beside him and said,

“I looked for you and tried to serve you all my days.

I thought that you would care for me in return, yet now I see

that during the most difficult times of my life, I was alone.

I don’t understand why you would leave me when I needed you most.”

The Divine Intelligence replied, “My precious child, you are always in my heart,

and I would not desert you in your time of trial and difficulty.

When you saw only one set of footprints in the sand,

it was then that I carried you.”

Woundology

 Recent am dat peste o referință la acest concept propus de Caroline Myss, PhD prin care autoarea încearcă să explice de ce multe persoane implicate în diferite procese de ”vindecare” rămân și se simt blocate acolo. Ele se străduiesc să-și confrunte ”rănile” din trecut, încercând să dea sens unor experiențe și traume teribile oferind compasiune și altora care împărtășesc aceleași ”răni” din cadrul grupurilor de suport, însă nu se vindecă.

Caroline Myss consideră că unul din motivele pentru care se petrece acest lucru este faptul că și-au redefinit viețile în jurul acestor ”răni” și a procesului de acceptare a acestora și nu lucrează pe a trece dincolo de ele. De fapt rămân blocați în ele.

Autoarea ne atrage atenția asupra faptului că uneori putem confunda valoarea terapeutică a exprimării propriei persoane cu permisiunea de a-i manipula pe ceilalți cu ajutorul ”rănilor” noastre. Poate că ați auzit și voi în limbajul unor persoane modul în care își explică anumite reacții: ”Am rana de abandon/ respingere/ trădare.” sau ”Am schema de deficiență.”

În loc să conceapă descoperirea ”rănilor” din trecut ca o primă etapă în procesul de vindecare, utilizează aceste ”răni” ca un stindard, iar grupurile de suport ca familii sau națiuni. Pe bună dreptate autoarea se întreabă cum am ajuns să ne purtăm astfel rănile la vedere ca pe niște medalii ale curajului?

Făcând o incursiune în istoria practicilor de dezvoltare personală Caroline Myss ajunge la concluzia că împărtășirea ”rănilor” a devenit un nou limbaj al intimității, o scurtătură pentru dezvoltarea încrederii și înțelegerii, un ritual de conexiune între oameni. Adesea ceea ce se numește ”onorarea rănilor” devine astfel o regulă a prieteniei. Dar oare doar onorându-ne reciproc rănile și permițându-ne astfel să setăm tonul interacțiunilor sociale în jurul acestui respect impus față de dispozițiile noastre afective și comportamentale înrădăcinate în acestea fără a ne permite sau a permite altora să ne invite la a ni le gestiona și depăși, nu cumva suntem doomed să rămânem captivi lor?

Genul acesta de autoritate socială, spune autoarea, poate să ne confere un sentiment intens de putere care este extrem de adictiv pentru că sănătatea nu ne va da niciodată aceste prerogative. Ce motivație ar avea în aceste condiții cineva să se vindece?

Mai mult decât atât, prin faptul că singurătatea face ravagii în societatea noastră superconectată artificial prin tehnologie, woundologia a devenit o formă de a crea conexiuni romantice când oamenii care se întâlnesc la vreun seminar sau grup de suport confundă intimitatea creată de aceste schimburi de informații personale profunde cu ceva romantic. De multe ori oamenii au impresia că și-au găsit ”sufletul pereche”, acea persoană care le înțelege perfect durerea emoțională pe care a trăit-o în copilărie. Durerea devine astfel prerechizita pentru a rămâne apropiați și a avea nevoie unii de alții, iar vindecarea, din păcate, un element ce poate amenința legătura astfel creată.

Ideea nu este să condamnăm sau să desființăm grupurile de suport. Ele pot oferi asistență și un sprijin vital pentru multe persoane. Ce mi se pare important este să realizăm faptul că nu avem nevoie doar de sprijin, ci și de provocare să ne depășim dificultățile pe care le avem.

Aceste grupuri sunt un substitut perfect uneori pentru viața socială care le-a lipsit cu desăvârșire acestor oameni. Ele devin noua lor familie sau chiar familia pe care nu au avut-o niciodată. O familie care nu îi judecă și îi acceptă așa cum sunt. Condiția să rămână în această ”familie”, însă, este să aibă în continuare nevoie de suport. Cu alte cuvinte să rămână ”nevindecați”.

Caroline Myss ne atrage atenția că scopul nu este să rămânem răniți mereu, ci să traversăm tragediile și provocările ajutându-ne unii pe alții să le depășim. Rămânând imobilizați în ”rănile” noastre, ne blocăm transformarea și trecem cu vederea darurile inerente pe care ni le oferă ”rănile” pe care le-am suferit- puterea de a le depăși și lecțiile pe care este nevoie să le primim prin ele.

Purcedeți, așadar, prin a vă întreba ce abilitate/ abilități aveți nevoie să vă dezvoltați pentru a face față cu brio efectelor ”rănilor” în viața voastră actuală, dar și în ce fel, prin faptul că v-ați confruntat cu astfel de adversități și ați supraviețuit, ele v-au întărit?

Astfel veți obține câteva indicii în ce direcție să o luați pentru a trece dincolo de etapa woundologică a vieții voastre.

TIFF 2022 Make Films Not War

 Un nou TIFF, 20 de filme unul și unul și un concert #dakhabrakha. 

Actualizarea sinelui- indiciul #12 Etica

 

Renunțarea la relațiile toxice

Mulți dintre noi, spune Katherine Woodward Thomas,  am făcut alegeri cu părțile ”înfometate”, dependente ale noastre pentru ca mai apoi să suferim consecințele durerii de a ne afla blocați în relații care nu au șanse de viitor.

Susan Forward în cartea Emotional Blackmail vorbea de ”the blinding FOG: fear, obligation and guilt” ce caracterizează majoritatea relațiilor toxice- frica de a nu putea fi iubiți, că nu vom mai găsi pe nimeni care să ne iubească, că vom fi abandonați și, în consecință, anihilați, abilitatea puțin dezvoltată de a seta limite emoționale, responsabilizarea excesivă pentru sentimentele altcuiva, sentimente nepotrivite de obligație, vină sau rușine că am datora cuiva seva noastră vitală pentru ceva ce am fi făcut în trecut.

Până când nu ne eliberăm de aceste iubiri ”neadevărate”, calea spre o iubire adevărată va fi blocată și în sufletul nostru vom ști mereu că facem compromisuri cu noi înșine.

Aceste legături ne diminuează viziunea despre ce este posibil în viața noastră. Le perpetuăm pentru că avem convingerea că este mai bine să ne ținem de cineva care ne iubește puțin decât să riscăm să fim singuri cu totul. A renunța la aceste relații necesită curajul care vine atunci când cineva face un angajament mai mare față de iubire, decât față de frica de a fi singur.

Katherine Woodward Thomas ne propune următoarele două exerciții, unul de reflecție, altul orientat spre acțiune pentru a identifica ce ne ține captivi în astfel de relații și ce ne-ar puta ajuta să ieșim din ele:

Exercițiu

Ce relație (relații) suspectezi că s-ar încadra la ”legături toxice”?

Ce frică(i) mă domină în relația(iile) respectivă(e)?

Ce obligații simt că am datoria să îndeplinesc?

În ce moduri mă las manipulată de sentimente de vinovăție și rușine?

În ce fel reflectă această relație relația pe care o am cu mine însămi?

La ce este nevoie să renunț pentru a-mi restaura sentimentul de putere personală? (ex. încercarea de a evita ca celălalt să fie supărat pe mine, să fac pentru celălalt ceea ce nu face el pentru sine etc.)

Ce limite este nevoie să stabilesc și care ar restabili sănătatea și bunăstarea în relația respectivă?

 

Practica în acțiune

Fă-ți o promisiune de a renunța la relațiile toxice din viața ta.

Fă cel puțin o acțiune pentru a restaura relația cu tine însăți (ex. Dacă ai descoperit că prin a tolera anumite comportamente ale celuilalt te-ai maltratat pe tine, fă ceva prin care să demonstrezi disponibilitatea de a renunța la ceea ce te rănește și denotă o lipsă de respect față de tine)

Fă cel puțin o acțiune prin care să stabilești o limită sănătoasă în relația cu cineva cu care ai fost angajată într-o relație toxică.

Actualizarea sinelui- indiciul #11 Relațiile interpersonale

 

Actualizarea sinelui- indiciul #10 Modestia și respectul

 

Despre acceptare cu Russ Harris

Acceptarea nu înseamnă să suportăm ceva sau să ne resemnăm în fața a ceva. Acceptarea este despre a îmbrățișa viața, nu doar a o tolera. Acceptarea înseamnă literalmente ”să luăm ceea ce ni se oferă”. Nu înseamnă să renunțăm sau să ne recunoaștem învinși; nu înseamnă să strângem din dinți și să îndurăm. Înseamnă să ne deschidem complet la realitatea prezentă- să o recunoaștem ca ceea ce este, aici și acum, și să renunțăm să ne luptăm cu viața așa cum este ea în acest moment. Russ Harris- Capcana fericirii

Acceptance does not mean ‘putting up with’ or resigning yourself to anything. Acceptance is about embracing life, not merely tolerating it. Acceptance literally means ‘taking what is offered’. It doesn’t mean giving up or admitting defeat; it doesn’t mean just gritting your teeth and bearing it. It means fully opening yourself to your present reality- acknowledging how it is, right here and now, and letting go of the struggle with life as it is in this moment. Russ Harris- The Happiness Trap

Despărțirea conștientă de Katherine Woodward Thomas

Pe scala evenimentelor stresante Holms-Rahe ruperea unei relații de durată ocupă locul doi în topul celor mai stresante evenimente prin care trec oamenii. La rata actuală a divorțurilor care a ajuns la aproximativ 50% din căsătorii avem nevoie de un ghid în a ne alege partenerii și a conviețui, dar și în a ieși dintr-o relație care nu mai este funcțională astfel încât să minimizăm daunele emoționale.

Katherine Woodward Thomas a scris despre ambele aspecte: și despre cum să ne pregătim pentru a întâlni o persoană potrivită (în cartea Calling in ”The One”) și despre cu să ne despărțim în mod responsabil de cineva și cum să ne construim o relație sănătoasă post despărțire (în cartea Conscious Uncoupling despre care vreau să vă spun mai multe aici).

Autoarea ne propune câțiva pași de parcurs pentru a ne separa de o persoană în mod conștient și asumat:

#1 Găsirea libertății emoționale- un pas în care  suntem invitați să lucrăm cu propriile emoții de frustrare, furie, tristețe, anxietate sau orice mai identificăm în noi și a le gestiona eficient așa încât să nu rămânem prizonierii propriilor reacții, blocați în resentimente și neîncrezători în posibilitatea unui viitor în care să putem iubi din nou.

#2 Recăpătarea puterii personale și a propriei vieți- despărțirea de cineva, în special pentru persoana care este abandonată de cea care dorește să iasă din relație poate veni la pachet cu foarte multă anxietate, îndoială legată de valoarea personală și de posibilitatea ca altcineva să mai dorească o relație cu aceasta; adesea despărțirile trezesc în noi cele mai profunde și arhaice temeri de respingere și abandon, sentimente de rușine și învinovățire a propriei persoane și a celorlalți; în acest pas suntem invitați să identificăm aceste dinamici toxice care au fost prezente și să le vindecăm.

#4 Spargerea tiparelor, vindecarea ”inimii frânte”- în acest pas suntem chemați să ne uităm la tiparele de relaționare pe care ni le-am însușit din copilărie și la modul în care acestea au ghidat relațiile în care ne-am implicat; renunțarea la tiparele care nu ne mai servesc ne deschide posibilitatea unei relaționări diferite cu ceilalți.

#5 Devino un alchimist al iubirii- deși sună ezoteric, acest pas ne invită să învățăm să punem limite sănătoase și să renunțăm la jurămintele făcute în relația curentă așa încât să putem să ne orientăm spre un viitor cu altcineva.

#6 Creează-ți o viață fericită post despărțire- este un pas în care suntem invitați să luăm decizii sănătoase în privința gestionării vieții noastre post relație și chiar în direcția reinventării noastre ca persoană; acest pas poate implica iertarea propriei persoane și a fostului partener pentru contribuția fiecăruia la starea actuală a lucrurilor, precum și asumarea responsabilității pentru separare, fără a ne judeca sau a recurge la blamarea celuilalt; ieșirea din statutul de victimă ne oferă fundamentul pentru a ne întoarce la noi înșine și a ne orienta resursele personale spre crearea vieții dorite.

Pentru aprofundarea conținutului pașilor și exerciții practice utile puteți consulta cartea lui Katherine Woodward Thomas care a fost tradusă și în limba română:

 

 

Zanshin

 Îmi plac conceptele din alte limbi/ culturi, cred cu tărie că ne pot ajuta să ne extindem capacitatea de a înțelege lumea. Azi vă invit să reflectați la japonezul ”zanshin”.

Zanshin este un cuvânt utilizat în artele marțiale japoneze cu sensul de stare de alertă relaxată. Cu alte cuvinte, o stare a minții în întregime concentrată pe acțiune și fixată pe sarcina curentă. Puțini cred că ne putem lăuda cu așa ceva. A fi constant conștienți de propriul corp, minte li împrejurimi fără să resimțim asta ca ceva stresant. O vigilență fără efort.

Zanshin are chiar un sens și mai profund: alegerea de a ne trăi viața cu intenție, de a acționa cu scop în loc să cădem mereu victime evenimentelor.

Trăim într-o lume obsedată de rezultate. Dacă am investi aceeași energie în proces, ochirea țintei ar fi doar un efect secundar al modului în care abordăm task-ul.

Cum să purcedem la treabă (aviz procrastinatorilor)- regula de 2 minute

 

Îmi amintesc adesea și îl dau exemplu pe Eckhart Tolle care întrebat cum a scris una din cărțile lui care a înregistrat un real succes acesta a răspuns că s-a așezat în fiecare zi laîntâlnire cu scrisul. La aceeași oră, în același loc. Uneori a scris o pagină, alteori nu a scris nimic, dar s-a prezentat fără excepție la întâlnire cu scrisul zi de zi.

Regula aceasta  a celor 2 minute pe care ne-o propune James Clear mi se pare ceva similar. Că e să ne apucăm de sport sau de ceva ce este inconfortabil de făcut, nu avem cum să spunem că nu putem să rezistem 2 minute. La fel cu orice lucru, cu orice călătorie în care dorim să ne îmbarcăm: 

Actualizarea sinelui- indiciul #9 Sentimentul înrudirii cu toți oamenii