Renunțarea la relațiile toxice

Mulți dintre noi, spune Katherine Woodward Thomas,  am făcut alegeri cu părțile ”înfometate”, dependente ale noastre pentru ca mai apoi să suferim consecințele durerii de a ne afla blocați în relații care nu au șanse de viitor.

Susan Forward în cartea Emotional Blackmail vorbea de ”the blinding FOG: fear, obligation and guilt” ce caracterizează majoritatea relațiilor toxice- frica de a nu putea fi iubiți, că nu vom mai găsi pe nimeni care să ne iubească, că vom fi abandonați și, în consecință, anihilați, abilitatea puțin dezvoltată de a seta limite emoționale, responsabilizarea excesivă pentru sentimentele altcuiva, sentimente nepotrivite de obligație, vină sau rușine că am datora cuiva seva noastră vitală pentru ceva ce am fi făcut în trecut.

Până când nu ne eliberăm de aceste iubiri ”neadevărate”, calea spre o iubire adevărată va fi blocată și în sufletul nostru vom ști mereu că facem compromisuri cu noi înșine.

Aceste legături ne diminuează viziunea despre ce este posibil în viața noastră. Le perpetuăm pentru că avem convingerea că este mai bine să ne ținem de cineva care ne iubește puțin decât să riscăm să fim singuri cu totul. A renunța la aceste relații necesită curajul care vine atunci când cineva face un angajament mai mare față de iubire, decât față de frica de a fi singur.

Katherine Woodward Thomas ne propune următoarele două exerciții, unul de reflecție, altul orientat spre acțiune pentru a identifica ce ne ține captivi în astfel de relații și ce ne-ar puta ajuta să ieșim din ele:

Exercițiu

Ce relație (relații) suspectezi că s-ar încadra la ”legături toxice”?

Ce frică(i) mă domină în relația(iile) respectivă(e)?

Ce obligații simt că am datoria să îndeplinesc?

În ce moduri mă las manipulată de sentimente de vinovăție și rușine?

În ce fel reflectă această relație relația pe care o am cu mine însămi?

La ce este nevoie să renunț pentru a-mi restaura sentimentul de putere personală? (ex. încercarea de a evita ca celălalt să fie supărat pe mine, să fac pentru celălalt ceea ce nu face el pentru sine etc.)

Ce limite este nevoie să stabilesc și care ar restabili sănătatea și bunăstarea în relația respectivă?

 

Practica în acțiune

Fă-ți o promisiune de a renunța la relațiile toxice din viața ta.

Fă cel puțin o acțiune pentru a restaura relația cu tine însăți (ex. Dacă ai descoperit că prin a tolera anumite comportamente ale celuilalt te-ai maltratat pe tine, fă ceva prin care să demonstrezi disponibilitatea de a renunța la ceea ce te rănește și denotă o lipsă de respect față de tine)

Fă cel puțin o acțiune prin care să stabilești o limită sănătoasă în relația cu cineva cu care ai fost angajată într-o relație toxică.

Actualizarea sinelui- indiciul #11 Relațiile interpersonale

 

Actualizarea sinelui- indiciul #10 Modestia și respectul

 

Despre acceptare cu Russ Harris

Acceptarea nu înseamnă să suportăm ceva sau să ne resemnăm în fața a ceva. Acceptarea este despre a îmbrățișa viața, nu doar a o tolera. Acceptarea înseamnă literalmente ”să luăm ceea ce ni se oferă”. Nu înseamnă să renunțăm sau să ne recunoaștem învinși; nu înseamnă să strângem din dinți și să îndurăm. Înseamnă să ne deschidem complet la realitatea prezentă- să o recunoaștem ca ceea ce este, aici și acum, și să renunțăm să ne luptăm cu viața așa cum este ea în acest moment. Russ Harris- Capcana fericirii

Acceptance does not mean ‘putting up with’ or resigning yourself to anything. Acceptance is about embracing life, not merely tolerating it. Acceptance literally means ‘taking what is offered’. It doesn’t mean giving up or admitting defeat; it doesn’t mean just gritting your teeth and bearing it. It means fully opening yourself to your present reality- acknowledging how it is, right here and now, and letting go of the struggle with life as it is in this moment. Russ Harris- The Happiness Trap

Despărțirea conștientă de Katherine Woodward Thomas

Pe scala evenimentelor stresante Holms-Rahe ruperea unei relații de durată ocupă locul doi în topul celor mai stresante evenimente prin care trec oamenii. La rata actuală a divorțurilor care a ajuns la aproximativ 50% din căsătorii avem nevoie de un ghid în a ne alege partenerii și a conviețui, dar și în a ieși dintr-o relație care nu mai este funcțională astfel încât să minimizăm daunele emoționale.

Katherine Woodward Thomas a scris despre ambele aspecte: și despre cum să ne pregătim pentru a întâlni o persoană potrivită (în cartea Calling in ”The One”) și despre cu să ne despărțim în mod responsabil de cineva și cum să ne construim o relație sănătoasă post despărțire (în cartea Conscious Uncoupling despre care vreau să vă spun mai multe aici).

Autoarea ne propune câțiva pași de parcurs pentru a ne separa de o persoană în mod conștient și asumat:

#1 Găsirea libertății emoționale- un pas în care  suntem invitați să lucrăm cu propriile emoții de frustrare, furie, tristețe, anxietate sau orice mai identificăm în noi și a le gestiona eficient așa încât să nu rămânem prizonierii propriilor reacții, blocați în resentimente și neîncrezători în posibilitatea unui viitor în care să putem iubi din nou.

#2 Recăpătarea puterii personale și a propriei vieți- despărțirea de cineva, în special pentru persoana care este abandonată de cea care dorește să iasă din relație poate veni la pachet cu foarte multă anxietate, îndoială legată de valoarea personală și de posibilitatea ca altcineva să mai dorească o relație cu aceasta; adesea despărțirile trezesc în noi cele mai profunde și arhaice temeri de respingere și abandon, sentimente de rușine și învinovățire a propriei persoane și a celorlalți; în acest pas suntem invitați să identificăm aceste dinamici toxice care au fost prezente și să le vindecăm.

#4 Spargerea tiparelor, vindecarea ”inimii frânte”- în acest pas suntem chemați să ne uităm la tiparele de relaționare pe care ni le-am însușit din copilărie și la modul în care acestea au ghidat relațiile în care ne-am implicat; renunțarea la tiparele care nu ne mai servesc ne deschide posibilitatea unei relaționări diferite cu ceilalți.

#5 Devino un alchimist al iubirii- deși sună ezoteric, acest pas ne invită să învățăm să punem limite sănătoase și să renunțăm la jurămintele făcute în relația curentă așa încât să putem să ne orientăm spre un viitor cu altcineva.

#6 Creează-ți o viață fericită post despărțire- este un pas în care suntem invitați să luăm decizii sănătoase în privința gestionării vieții noastre post relație și chiar în direcția reinventării noastre ca persoană; acest pas poate implica iertarea propriei persoane și a fostului partener pentru contribuția fiecăruia la starea actuală a lucrurilor, precum și asumarea responsabilității pentru separare, fără a ne judeca sau a recurge la blamarea celuilalt; ieșirea din statutul de victimă ne oferă fundamentul pentru a ne întoarce la noi înșine și a ne orienta resursele personale spre crearea vieții dorite.

Pentru aprofundarea conținutului pașilor și exerciții practice utile puteți consulta cartea lui Katherine Woodward Thomas care a fost tradusă și în limba română:

 

 

Zanshin

 Îmi plac conceptele din alte limbi/ culturi, cred cu tărie că ne pot ajuta să ne extindem capacitatea de a înțelege lumea. Azi vă invit să reflectați la japonezul ”zanshin”.

Zanshin este un cuvânt utilizat în artele marțiale japoneze cu sensul de stare de alertă relaxată. Cu alte cuvinte, o stare a minții în întregime concentrată pe acțiune și fixată pe sarcina curentă. Puțini cred că ne putem lăuda cu așa ceva. A fi constant conștienți de propriul corp, minte li împrejurimi fără să resimțim asta ca ceva stresant. O vigilență fără efort.

Zanshin are chiar un sens și mai profund: alegerea de a ne trăi viața cu intenție, de a acționa cu scop în loc să cădem mereu victime evenimentelor.

Trăim într-o lume obsedată de rezultate. Dacă am investi aceeași energie în proces, ochirea țintei ar fi doar un efect secundar al modului în care abordăm task-ul.

Cum să purcedem la treabă (aviz procrastinatorilor)- regula de 2 minute

 

Îmi amintesc adesea și îl dau exemplu pe Eckhart Tolle care întrebat cum a scris una din cărțile lui care a înregistrat un real succes acesta a răspuns că s-a așezat în fiecare zi laîntâlnire cu scrisul. La aceeași oră, în același loc. Uneori a scris o pagină, alteori nu a scris nimic, dar s-a prezentat fără excepție la întâlnire cu scrisul zi de zi.

Regula aceasta  a celor 2 minute pe care ne-o propune James Clear mi se pare ceva similar. Că e să ne apucăm de sport sau de ceva ce este inconfortabil de făcut, nu avem cum să spunem că nu putem să rezistem 2 minute. La fel cu orice lucru, cu orice călătorie în care dorim să ne îmbarcăm: 

Actualizarea sinelui- indiciul #9 Sentimentul înrudirii cu toți oamenii

 

Cum ajungem să dobândim sentimentul că merităm ceva (Mark Groves)

Când suntem prinși în relații superficiale, dar noi de fapt dorim relații adevărate, ne subapreciem pe noi înșine implicându-ne în ceva ce nu ne dorim de fapt. Vom continua să atragem astfel de lucruri până când le vom spune NU.

Ori de câte ori accept ceva ce de fapt nu vreau, spun de fapt că ceea ce vreau eu nu contează, ceea ce transmite mesajul ”Eu nu merit acel lucru!”.

Rămânând ancorați în adevărul a ceea ce vrem ajungem să merităm acel lucru. 

***

 When we are caught in casual relationships when we want real ones, then we innately are undervaluing ourselves by not actually pursuing what we actually want. We keep attracting it until we say no to it.

Whenever I accept something I don't really want, I'm saying what I want doesn't matter, which says: "I'm not worthy of it!"

By standing in the truth of what I want I become worthy of it. 

Mai multe video-uri de la Mark Groves găsiți aici: https://www.facebook.com/watch/createthelove/

Actualizarea sinelui- indiciul #8 Experiențele de vârf

 

Actualizarea sinelui- indiciul #7 A vedea lucrurile cu ochi proaspeți

De ce procrastinăm?

Benjamin Hardy ne oferă 7 posibile răspunsuri la această întrebare în care s-ar putea să vă regăsiți. Totodată identificarea răspunsului valabil în cazul fiecăruia dintre noi ne poate ajuta și în privința soluțiilor care ne-ar putea rezolva sau măcar ameliora problema. Așadar,

#1 Nu ne este clar care este scopul activității respective sau avem prea multe alternative care intră în competiție pentru resursele noastre (de genul vreau și aia, vreau și cealaltă);

#2 Insuficiente recompense; cu alte cuvinte rezultatul așteptat nu are suficientă valoare pentru noi ca să trecem la acțiune;

#3 Insuficiente consecințe negative ale lipsei acțiunii (costuri pentru sinele viitor); adică dacă facem sau nu facem acel lucru nu se întâmplă mare lucru- nici nu ne va ridica cineva statuie (vezi punctul #2), nici nu vom păți ceva grav;

#4 Nu ne este clară calea prin care vom ajunge la rezultat, nu știm încotro să o luăm prin sarcină; posibil aici să ne lipsească și niște skill-uri/ abilități;

#5 Nu știm care este pasul următor, ce este nevoie să facem în continuare; aceasta este asemănătoare cu punctul anterior, dar este ceva mai local, ne blocăm într-un punct pe traseu și nu știm ce să facem de acolo încolo;

#6 Presupunem că sinele nostru din viitor va avea mai mult timp și chef  să facă ceea ce sinele din prezent nu are; sau, cu alte cuvinte, de luni mă las de fumat și mă apuc de învățat;

#7 Nu e pentru tine, te chinui să faci ceva probabil for all the wrong reasons.

Actualizarea sinelui indiciul #6 Autonomia

 

Anna Lembke- Dopamine Nation

 

Azi vă recomand o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate într-o seară: Dopamine Nation. Foarte pertinentă pentru lumea pe care am creat-o și în care trăim. Cred că explică foarte mult din incapacitatea de a ne bucura deși trăim o abundență de care nu a avut parte vreodată omenirea. Utilizând metafora balanței Anna Lembke, psihiatru, șefa Stanford Addiction Medicine Dual Diagnosis Clinic at Stanford University, ne explică cum vânătoarea noastră după plăcere, diverse high-uri, vine la pachet cu un low care e mai profund decât a fost high-ul high. După un timp de pedalat prea mult în zonele hedonice, nu mai obținem efectul scontat, în schimb ajungem să petrecem tot mai mult timp în zona întunecată a balanței și avem nevoie de câte o doză doar ca să funcționăm cât de cât. Și nu vorbește doar de droguri precum s-ar putea crede, vorbește de toate relațiile noastre cu substanțe sau comportamente adictive. Enjoy!

Pe Anna Lembke o puteți asculta în podcast-ul lui Andrew Huberman, colegul ei de la Stanford:

Betrayal and Self-Betrayal/ Trădare de către alții și trădare de sine

We cannot be betrayed without some form of self-betrayal also operating behind the scenes.

Our emotional dependency doesn’t want to face the reality that someone we love may not be trustworthy. So we betray ourselves by believing they are worthy of trust, when they are not. Our wishful thinking makes us see our partners as we want them to be, not as they are. We go on living with the fantasy of who they are until they do something that shatters our world and forces us to see reality. 

Nu putem fi trădați fără să opereze și o formă de trădare de sine în spatele scenei.

Dependența noastră emoțională nu vrea să facă față realității că cineva pe care-l iubim s-ar putea să nu fie de încredere. Așa că ne trădăm pe noi înșine crezând că merită încrederea noastră, când de fapt nu o merită. Gândirea noastră care confundă dorința cu realitatea ne face să-i vedem pe partenerii noștri așa cum am vrea ca ei să fie, nu așa cum sunt. Continuăm să trăim cu fantezia a ceea ce sunt până când fac ceva ce ne spulberă lumea și ne forțează să vedem realitatea.

Actualizarea sinelui- indiciul #5 Solitudinea

 

Cum facem față angoasei morții?

”Teama de moarte este omniprezentă și de o intensitate care face ca o bună parte din energia oricui să se consume pe negarea morții. Transcenderea morții este un laitmotiv important al experienței omenești de la fenomenele interne (mecanisme de apărare, motivații, vise, coșmaruri) până la instituțiile de ordin macrosocial (monumentele, teologiile, ideologiile, cimitirele, îmbălsămările, ocuparea spațiului) și la modul în care alegem să ne umplem timpul, dependența noastră față de distracții, credința nezdruncinată în mitul progresului, dorința de ”reușită” sau cea de faimă nemuritoare.”

Clinicianul se întâlnește rar cu angoasa morții în formă nedisimulată; de obicei este transformată în ceva mai puțin toxic pentru individ cu ajutorul mecanismelor de apărare generale (refularea, deplasarea, raționalizarea etc) și specifice: dorința de a fi iubit și ținut minte veșnic, dorința de a îngheța timpul, credința în invulnerabilitatea personală, dorința de a fuziona cu un altul etc.

Pe măsură ce se dezvoltă simptomele, pacienții sunt din ce în ce mai preocupați de controlul propriei lumi și de evitarea neașteptatului sau a accidentalului: obiectează când întâlnesc dezordine sau lipsa de igienă, dezvoltă ritualuri care să îi păzească de rău și pericol; dezgustul lor obsesiv pentru degradare, boală, microbi și murdărie este intim legat de teama propriei dispariții.

Moduri în care încercăm să facem față angoasei morții:

To be continued...

 

 

 

Actualizarea sinelui- indiciul #4 Centrarea asupra problemelor

 

Ce contează cu adevărat în viață?

Musai să ne întoarcem spre filosofie pentru a afla posibile răspunsuri dacă nu dorim să le căutăm noi înșine doar pentru a ne pierde timpul și a fi dezamăgiți la final că ceea ce credeam că am pins (piciorul lui Dumnezeu, găina cu ouă de aur sau poate pasărea măiastră :) să se dovedească goană după vânt vorba Ecleziastului.

Azi vă propun a rumega spusele lui Shopenhauer, citat de Irvin Yalom în cartea la care mă întorc etern pare-se Privind soarele în față în cele 3 eseuri intitulate Ce are omul, Ce reprezintă omul, Ce este omul:

”#1 Ce avem. Bunurile materiale sunt niște năluci. Schopenhauer demonstrează elegant că acumularea de bogății și bunuri materiale este nesfârșită și ne­satisfăcătoare; cu cât avem mai mult, cu atât mai mult ne cresc pretențiile. Bogățiile sunt ca apa mării: cu cât bem mai mult, cu atât suntem mai însetați. La sfârșit, nu noi avem bunuri, ci ele ne au pe noi.

#2 Ce reprezentăm în ochii celorlalți. Reputația este la fel de efemeră ca bunurile materiale. Schopenhauer scrie: „Jumătate dintre grijile și anxietățile noastre se nasc din preocuparea pentru părerile celorlalți... trebuie să ne extragem acest spin din trup." Nevoia de a lăsa o bună impresie este atât de puternică, încât unii prizonieri au mers la locul execuției având ținuta și ultimele gesturi planificate dinainte. Opinia celorlalți este o fantasmă care se poate modifica în orice mo­ment. Părerile atârnă de un fir de ață și ne transformă în sclavi ai gândurilor celorlalți sau, mai rău, a ceea ce par ei să gândească, pentru că nu putem ști nicio­dată ce gândesc cu adevărat.

#3 Ce suntem. Numai ceea ce suntem contează cu ade­vărat. O conștiință sănătoasă, spune Schopenhauer, înseamnă mai mult decât o bună reputație. Scopul nostru cel mai important ar trebui să fie o sănătate bună și bogăția intelectuală, ceea ce ne poate oferi o rezervă inepuizabilă de idei, independență și o viață morală. Echilibrul interior rezultă din conștientizarea faptului că nu lucrurile în sine ne deranjează, ci inter­pretarea pe care le-o dăm.”

Țintiți, așadar ființa pentru a culege fructele ei.

Și cartea pentru cei care vor să aprofundeze:

Actualizarea sinelui- indiciul #3 Spontaneitatea

Al treilea indiciu care să vă ghideze înspre actualizarea sinelui este SPONTANEITATEA, iar sensul dat de Abraham Maslow acestui aspect așa cum se regăsește el la persoanele aflate pe drumul spre actualizarea sinelui este: