Mitul celor 21 de zile pentru formarea unui obicei

Am citit în foarte multe surse această referință la 21 de zile pentru formarea unui obicei, însă, după studii se pare că este un mit a cărui origine este într-o carte de self-help din anul 1971 scrisă de Maxwell Maltz intitulată Psycho-cybernetics. Cele 21 de zile se pare că au rezultat din observațiile acestuia asupra timpului necesar unor persoane care au suferit amputări pentru a se adapta la pierderea unui membru și au fost generalizate ca fiind o lege a formării obiceiurilor.

Sunt puține studii care să fi investigat acest lucru, însă un studiu publicat în 2010 a găsit că este nevoie de 18 până la 254 de zile pentru ca oamenii să-și formeze un obicei nou, existând o mare varianță între oameni. 

Totuși, chiar dacă este un mit, convingerea că durează doar atât poate fi benignă sau îi poate ajuta pe unii oameni mai ales că este mai ușor să ne angajăm că facem ceva pentru o anumită bucată mai mică de timp. Ceea ce îi mai poate ajuta pe oameni este convingerea că va fi greu doar în acest 21 de zile de la început pentru că acest lucru are efecte pozitive asupra puterii voinței, conform acestui studiu.

O minte care umblă pe arătură este o minte nefericită

Sursă: https://www.wallpaperflare.com/

Azi mi-am adus aminte de acest studiu realizat de Matthew A. Killingsworth și Daniel T. Gilbert în 2010. Spre deosebire de alte ființe, oamenii își petrec mult timp gândindu-se la cu totul altceva decât ceea ce se petrece la momentul prezent în jur, contemplând fie trecutul, fie ce s-ar putea petrece în viitor sau pur și simplu lucruri care există doar în imaginația lor. Se pare că acest tip de gândire ”independentă se stimuli” sau ”mintea călătoare” este modul de operare implicit al minții. Deși această abilitate este o achiziție remarcabilă care permite oamenilor să învețe, să raționeze sau să facă planuri, vine cu un preț la nivel emoțional. 

Matthew A. Killingsworth și Daniel T. Gilbert s-au gândit la o metodologie iscusită pentru a proba experiența oamenilor într-un context ecologic contactând participanții la studiul lor în timp ce erau angajați în anumite activități pentru a le adresa întrebări despre gândurile, emoțiile și acțiunile care se derulau în viața lor în acel moment. Au realizat acest lucru cu ajutorul unei aplicații pe telefon care le solicita acestora la momente variate să răspundă la întrebările menționate mai sus. 

Rezultatele sunt intrigante:

• Mintea celor 2250 de participanți era într-un procent de 46,9% altundeva decât la sarcina în care erau implicați participanții în acel moment. 
• Natura activității se pare că nu influența măsura în care mintea lor era sau nu pe arătură.
• Oamenii erau mult mai puțin fericiți atunci când mintea lor era în altă parte, iar acest lucru era valabil în toate tipurile de activități inclusiv cele mai puțin plăcute și chiar dacă mintea era purtată spre subiecte plăcute.
• Deși se știe că stările emoționale negative pot fi la rădăcina tendinței minții de a zbura în altă parte, din datele acestui studiu reiese că direcția cauzalității ar fi inversă, adică tendința minții de a zbura în altă parte este mai degrabă cauza, nu doar consecința nefericirii.
• Ce gândeau oamenii este un predictor mai bun al fericirii lor decât ce făceau oamenii, aceste variabile fiind considerate de autori ca influențe independente asupra fericirii.

Călugării, femeia și râul, o poveste Zen

Într-o zi un călugăr Buddhist și maestrul acestuia se întorceau dintr-o călătorie și în drumul lor spre mănăstire au ajuns la un râu pe care trebuiau să-l treacă. Pe malul râului se afla o femeie care era înspăimântată de curenții puternici ai râului, neîndrăznind să treacă pe malul celălalt.

Maestrul s-a oferit să o ajute, a luat-o în brațe și a trecut-o râul.

Ucenicul maestrului l-a privit cu uimire în timp ce ducea femeia în brațe și tot drumul până la mănăstire s-a tot gândit la ce a făcut maestrul.

La un moment dat nu s-a mai putut stăpâni și l-a întrebat:

”Cum de ai luat femeia aceea în brațe? Un călugăr nu ar trebui să pună mâna pe o femeie!”

Maestrul i-a răspuns:

”Eu am lăsat femeia la râu. Tu de ce o duci încă cu tine?”

Sursă: https://www.pxfuel.com/

Pentru ca să faci ceva, de exemplu o schimbare, trebuie să te apuci întâi

Cred că ne sunt familiare tuturor expresiile: ”De mâine.”/ ”De luni”. Spunem asta ca și când eu cel de luni aș fi această ființă superioară, care are tot ce n-are eu cel de azi pentru a se apuca de treabă.

Punem pe seama eului nostru din viitor niște așteptări cu care nu îndrăznim să investim eul nostru cel de azi: curaj, perseverență, rezistență, scopuri pe termen lung, toleranță la frustrare etc. Dar eu cel de luni, nu voi fi atât de diferit de eu cel de azi! Și uite așa acel mâine, acel ”tomorrow”, never comes.

Nici nu ar fi așa de rău dacă am putea spune ca și Scarlet ”I’ll think about that tomorrow.” Adică să alocăm niște sarcini zilei de mâine așa încât azi să ne putem bucura de o zi doar pentru noi. Amânarea la care mă refer eu însă sau procrastinarea în termeni psihologici nu e nici pe departe așa ceva. Pentru că în timp ce procrastinăm nu ne prea bucurăm de nimic. Dimpotrivă, se pare că apăsarea și emoțiile negative din timpul procrastinării sunt mult mai dureroase decât ce am simți dacă ne-am apuca efectiv de ceea ce avem de făcut.

Așadar, miza este tot pe noi cei de azi să purcedem.

Cred că mai sunt cel puțin două lucruri care țin oamenii pe loc în acest punct.

#1 Mulți așteaptă să le vină cheful- iar cheful este de multe ori un fel de fata morgana. Adevărul este că de cele mai multe ori este valabil și în acest caz ceea ce se spune despre mâncare: ”Pofta vine mâncând!”.

#2 Mulți așteaptă să le treacă frica- frica este cu noi ori de câte ori facem un plonjeu în afara zonei de confort, deci nu are cum să treacă; este însăși semnul că suntem în viață, că ne dezvoltăm, că ne depășim niște limite.

Dacă vă aflați în situația #1 sau #2, nu mai așteptați. Just do it! cum zice reclama.

Sursa: Pixabay

Tehnica #1

O modalitate prin care putem să ne facem treaba mai ușoară este ceea ce se numește în psihologie chunking. Adică, putem fragmenta ceea ce avem de făcut în bucățele atât de mici încât să nici nu simțim că depunem cine știe ce efort pentru a face ceea ce ne-am propus.

Exemple:

·         Citește o pagină seara, înainte de culcare

·         Meditează timp de 1 minut dimineața

·         Fă o genuflexiune.

Unii vorbesc de ”Regula celor 2 minute”: când începi ceva nou, n-ar trebui să-ți propui acțiuni care să dureze mai mult de 2 minute, ideea de bază fiind că o dată ce te pornești este mai ușor să continui. Plus, e greu să spui că nu ai 2 minute ca să faci ceva ușor.

Schimbările minuscule și valea plângerii

Azi am cugetat la două concepte interesante de știut înainte de a ne apuca să facem schimbări.

Primul este că de fapt nu trebuie să facem marea cu sarea pentru a obține rezultate. Când ne apucăm de ceva prea voinicește, șansele sunt mari să nu ne țină. Mai realizabile sunt schimbările pe care le introducem progresiv, dar sustenabil, adică în pași mici, minusculi chiar.

Mai ales că dacă este un lucru foarte mic nu prea putem găsi argumente să nu-l facem. Adică din clasicele scuze: bani, timp, energie.

Dar chiar și un lucru foarte mic, realizat consecvent poate avea impact. Iată ce zice matematica, conform lui James Clear:

1% declin în fiecare zi timp de un an: 0,99³⁶⁵=00,33

1% îmbunătățire în fiecare zi timp de un an: 1,01³⁶⁵=37,78

Și pentru cei care procesează mai bine vizual, un grafic:

Asta ar fi primul lucru. Cugetați și voi în ce măsură e sau nu rentabil să faceți o schimbare, o îmbunătățire minusculă a unui aspect al vieții în mod consecvent.

Al doilea lucru este ceva ce ne-ar putea ajuta să susținem schimbarea în timp.

Atunci când ne apucăm de o schimbare în pași mici, la început nu se vede nimic. Și asta poate fi foarte descumpănitor pentru cei care sunt axați pe obținerea de rezultate imediate. Poate părea chiar că strategia nu funcționează și am fi tentați să abandonăm.

Nu clacați totuși. Căci iată cum arată ce ne imaginăm noi că se petrece când ne punem pe schimbări, adică faptul că lucrurile vor merge șnur și ca o ghiulea vom ateriza în linie dreaptă la țintă. În realitate, de cele mai multe ori trebuie să trecem prin ceea ce James Clear numește ”valea dezamăgirii”. Parcă îmi place mai mult ”valea plângerii” în limba română. Momentele acelea în care parcă nimic nu se arată, totul pare degeaba, cam cum se vede în graficul de mai jos.

 

Dacă nu depășim momentul ”valea plângerii”, povestea se termină înainte de a începe.

Cugetați și la asta atunci când vă vine să ”call it quits”, adică să renunțați.

Business-ul schimbării- Obiceiurile ca ”dovezi” pentru ceea ce credem că suntem

Convingerile pe care le avem despre noi înșine tind să ne influențeze comportamentul pe termen lung. Poate că ne putem mobiliza să mâncăm sănătos o vreme sau să ne ducem la sală, dar dacă nu ne definim pe noi înșine ca persoane care se alimentează sănătos și care sunt active, fac mișcare, va fi foarte greu să ne ținem de ceva a la long.

James Clear, autorul cărții Atomic Habits vorbește despre 3 nivele ale schimbării:

#1 schimbarea rezultatelor

#2 schimbarea proceselor

#3 schimbarea identității.

 

Tot el spune că majoritatea oamenilor se concentrează pe scopuri bazate pe rezultate cum ar fi ”Vreau să slăbesc 10 kg.” sau ”Vreau să scriu o carte.” Dar acestea sunt schimbări de suprafață.

Rădăcina schimbării comportamentului și a construirii de obiceiuri mai bune este identitatea noastră (ce fel de persoană credem că suntem).

Este important să ne amintim că nu ne-am născut cu convingerile pe care le avem acum, ci le-am căpătat pe parcursul vieții de la cei din jur sau din propriile concluzii pe care le-am tras din diverse experiențe. Aceste convingeri se perpetuează pentru că avem anumite obiceiuri de a face lucrurile care produc anumite rezultate pe care noi le luăm drept ”dovezi” că suntem așa cum credem că suntem. Cu cât mai mult repetăm un anumit comportament, cu atât mai mult ne întărim identitatea asociată cu acel comportament.

Sigur, mai sunt și alți factori care ne influențează identitatea, însă obiceiurile sunt unul din cei mai importanți în virtutea frecvenței lor. Fiecare experiență prin care trecem are capacitatea de a ne modifica identitatea, dar cu siguranță nu ne credem mari sportivi doar pentru că alergăm în weekend. Cu o floare nu se face primăvară, evident. Dar dacă alergatul devine ceva ce faci cu o oarecare frecvență, încep să se acumuleze ”dovezi” din ce în ce mai multe că ești o persoană sportivă.

Astfel, fiecare acțiune pe care o facem poate fi o cărămidă pe care o punem la edificiul identității noastre, a persoanei care vrem să devenim. James Clear spune că fiecare obicei pe care îl avem sau vrem să îl creăm este un fel de sugestie despre ceea ce am putea fi.

Faptul că practicăm ceva cu consecvență astfel încât să devină o rutină ne mai oferă și altceva: încredere în capacitatea noastră de a realiza aceste lucruri. De îndată ce se adună mai multe ”dovezi”, povestea pe care ne-o spunem despre cine suntem începe să se schimbe.

Din păcate este valabil atât în privința obiceiurilor bune, cât și a celor rele.

Exercițiu

Așadar, luați-vă 10-15 minute în fiecare zi pentru a vă gândi și a nota într-un jurnal ce fel de persoană vreți să fiți. Vedem apoi cum o vom crea 😄.

Business-ul schimbării #Introducere

Cred că cea mai frecventă întrebare care mi-a fost pusă la cursurile sau workshopurile pe care le-am ținut a fost: ”Dumneavoastră chiar credeți că oamenii se pot schimba?”

Pare o întrebare simplă care solicită doar o opinie legată de ceva, dar pentru mine a ajuns să fie o întrebare care chestionează întregul fundament a ceea ce fac. Păi, frate, eu sunt in the business of changing people. Dacă oamenii nu se pot schimba, I’m in big trouble.

Da, cred că oamenii se pot schimba. Dar mai cred și că unele schimbări sunt mai ușor de făcut decât altele, că trebuie să știi anumite lucruri despre ce se poate schimba și ce nu și în egală măsură despre cum ne putem schimba, adică ce strategii funcționează și ce strategii, deși păreau o idee bună când au fost propuse s-au dovedit a nu da rezultatele scontate, ba chiar a fi contraproductive.

Cred asta pentru că eu am reușit să fac schimbări la mine și am o armată de mentori pe care-i urmăresc și a căror poveste de viață este o poveste despre cum să-ți iei viața în mâini și să o trăiești din plin. Știu și că mulți oameni sunt departe de a trăi visul vieții lor și sunt multe motive pentru care se petrece asta.

Sursă: https://www.pikist.com/

Blogul meu este jurnalul călătoriilor mele prin domeniile științei și ale inspirației și scopul meu este să dau mai departe ceea ce mi se pare util, interesant, validat de studii și de experiență, ceea ce am încercat și m-a ajutat pe mine. Nu am crezut niciodată că există o soluție magică pe care ar putea-o deține cineva- sunt multe soluții, nu toate funcționează pentru toată lumea. Dacă ar fi fost una singură am fi aflat deja de ea și am fi fost toți acolo unde dorim să fim. Dar cred că este responsabilitatea fiecăruia să caute și să probeze ce funcționează pentru propria persoană. Nu vă recomand tehnici pe care să le practicați o dată, de două ori sau de zece ori, vă recomand idei cu ajutorul cărora să vă construiți un mod de a fi și de a trăi care vă coafează, vorba aceea.

Tocmai de aceea trebuie să vă spun din capul locului că dacă vreți cu adevărat să faceți o schimbare nivelul de la care trebuie pornit este acela al identității voastre.

Eu am descoperit acest lucru în urmă cu mai bine de 15 ani când m-am lăsat de fumat fiind un fumător înrăit timp de mai bine de 10 ani înainte. Din fericire, am dat peste o casetă (Vă mai amintiți casetele?! Doamne, cât de departe suntem acum de vremurile acelea!) în care erau propuse mai multe exerciții printre care unul a fost de mare impact pentru mine. Pe scurt ideea de bază a exercițiului era așa: dacă vrei să te lași de fumat, trebuie să devii un nefumător. Normal, nu? Dacă nu fumezi ești nefumător sau?! De fapt nu. Multe persoane care încearcă să se lase de fumat sunt un fel de fumători la dietă. Niște fumători care încearcă să se comporte diferit de ceea ce sunt. Foarte greu, aproape imposibil. Nu poți să o ții așa prea mult. Motiv pentru care multe încercări de acest gen eșuează.

Strategia care a dat roade la mine (și la mulți alții din câte am citit ulterior) este să îți schimbi concepția despre tine, despre cine ești și să te identifici de acum înainte ca nefumător.

Dificultatea aici este legată e rigiditatea cu care ne raportăm la identitatea noastră. Nu degeaba se spune că cea mai puternică adicție pe care o avem este cea legată de cine credem că suntem. Este adevărat unele aspecte ale noastre sunt mai stabile decât altele. Dar obiceiurile nu intră în categoria lucrurilor pe care nu le putem schimba.

Aud frecvent la clienții mei faptul că atunci când practică ceva diferit, acel lucru li se pare străin de ei, parcă nu ar fi sinele lor autentic. Apoi, nici lucrurile pe care le catalogăm ca sinele nostru autentic, de bază obiceiurile pe care le-am practicat cu mai multă sârguință de-a lungul vieții, nu sunt neapărat sinele nostru autentic. Toate acestea nu sunt decât moduri de a fi configurate ca aspecte ale identității noastre prin repetiție. Chiar dacă așa ai făcut ceva toată viața nu înseamnă că așa ești sau că doar așa poți funcționa. Desigur este mai ușor să rămânem consecvenți obiceiurilor deja formate pentru că ele se derulează deja automat, cu un efort minim. În schimb pentru a adopta un obicei diferit este nevoie să punem mai întâi osul, să investim timp și efort până ce trece și acesta în sarcina pilotului automat. Dar dacă vrem o schimbare durabilă, cam asta este calea.

Exercițiu

Caută să identifici la tine toate acele aspecte ale tale despre care ai convingerea că nu pot fi schimbate. Chestionează status quo-ul. Întreabă-te dacă lucrurile stau chiar așa sau dimpotrivă, sunt doar niște obiceiuri solidificate în tine prin puterea obișnuinței.

În articolele viitoare vă voi da câteva ponturi despre cum putem să facem schimbări de durată bazate pe studiile și experiența celor care s-au spetit să priceapă de ce este atât de greu să ne schimbăm uneori, ce au făcut cei care au reușit să facă asta și ce este contraproductiv. Keep in touch!

Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești

Mă ajută cei de lângă mine să devin cât mai autentic?

Are the people in my life contributing to me becoming my most authentic self?

#după

Ce vrei să iei cu tine în minunata lume nouă de #după? Ce vrei să lași în urmă?

What would you like to take with you in the new normal world of #after coronavirus? What would you like to leave behind?

Ziua #60 Despre libertate și responsabilitate

Am găsit că nu este o zi mai bună să vorbesc despre aceste două lucruri care, deși nu pare evident, sunt totuși profund conectate. Probabil că multă lume trăiește azi gustul libertății mult așteptate, după luni de impoziții și restricții venite din exterior, de la autorități pe care le recunoaștem sau le respectăm mai mult sau mai puțin. 

Poate că pentru mulți nu neapărat autoritatea, cât îndreptățirea acesteia de a impune sancțiuni a fost motivul supunerii. Adică, pe treptele dezvoltării moralității, frica de pedeapsă, nu respectul pentru altceva a fost ceea ce i-a motivat.

         
Frica de pedeapsă este, însă, doar primul pas în dezvoltarea moralității, conform teoriei lui Laurence Kohlberg, reputat psiholog american care a extins observațiile lui Jean Piaget privind dezvoltarea. Edificiul de parcurs are multe alte stadii și nivele:

Sursă: Wikipedia

De când am citit cartea lui Erich Fromm, Fuga de libertate (sau Frica de libertate în unele traduceri) și mai apoi Psihoterapia existențială a lui Irvin Yalom, nu mă mai pot gândi la libertate fără să mă gândesc automat la responsabilitatea care vine o dată cu ea. Trăim într-o lume în care a devenit relativ mai ușor să ne luăm libertăți în raport cu lucrurile care au îngrădit generațiile anterioare și libertăți să facem ceea ce cei dinaintea noastră poate nici nu visau.

Poate mulți realizează că era de fapt mult mai simplu când traseul era mult mai bine predefinit, nu doar cel profesional, dar și cel personal. Nu erau atâtea dileme, întrebări, decizii de luat. Religia stabilea adesea codul de conduită și comunitatea pașii de urmat în viață.

Ei bine acum avem acea libertate care era doar o idee în mintea altora. Și realizăm cum pentru mulți dintre noi poate fi copleșitoare. Într-atât de copleșitoare, observa Fromm, încât să ne căutăm tot felul de alți stăpâni care să ne scape de asumarea responsabilității pentru modul în care ne utilizăm libertatea.

Exercițiu

Meditați câteva clipe la acești ”stăpâni” mai mult sau mai puțin vizibili, identificabili, pe care poate i-ați adoptat și voi acolo, în forul vostru interior.

Poate unul din acești stăpâni este chiar propria conștiință care s-a constituit acolo într-un critic interior, mai zbir decât o mie de zbiri:

”Autoritatea nu trebuie să fie o persoană sau o instituție exterioară, ci poate apărea și ca autoritate interioară: datorie, conștiință, super-ego. A te supune ordinelor din afară pare nedemn de un om liber, prin urmare stăpânirea propriilor înclinații naturale ori dominarea unei părți a individului, natura lui, de către o alta, rațiunea, voința, conștiința (controlul impulsurilor), pare a fi esența libertății. Conștiința se pare că stăpânește cu o asprime tot atât de mare ca cea a autorităților exterioare, însă conținuturile ordinelor emise de aceasta nu sunt guvernate de cerințele eului individual, ci de cerințele sociale care își arogă demnitatea normelor etice. Dominația conștiinței poate fi chiar mai aspră decât cea a autorităților exterioare, deoarece individul consideră ordinele ei ca fiind ale sale. Cum s-ar putea revolta împotriva lui însuși?”

Fromm ne atrage atenția că dacă înainte autoritatea era bine definită, avea un chip și o poziție identificabilă în existența noastră, omul modern este confruntat cu o autoritate mult mai parșivă: autoritatea anonimă.

”În loc să dispară autoritatea a devenit invizibilă. În locul autorității fățișe, stăpânește autoritatea ”anonimă”. Aceasta se află sub masca simțului comun, a științei, a sănătății psihice, a normalității, a opiniei publice. Pare să nu întrebuințeze nici o constrângere, ci doar persuasiunea blândă, sugestii subtile care impregnează realmente întreaga noastră viață.

Autoritatea anonimă este mai eficientă decât autoritățile fățișe, deoarece nu se bănuiește niciodată că este un ordin care trebuie îndeplinit. E ca și cum ai fi ținta tirului unui inamic invizibil. Nu ai împotriva cui să ripostezi.”

Căutați să depistați autoritățile acestea mai viclene cărora le plătiți biruri. Chiar dacă nu suntem conștienți de ele, asta nu înseamnă că nu avem responsabilitatea de a face acel check in în fața oglinzii din când în când.

Cred că în aceste ultime două luni foarte multă lume a realizat cât de interdependenți suntem, cât de mult depindem ca și ceilalți să își ia libertăți cu responsabilitate. Iar de azi, cel puțin în România, balanța înclină din nou pe componenta de responsabilitate. Pentru că autoritatea aceea care a ținut lucrurile în frâu, tocmai și-a slăbit strânsoarea.

Mă bazez pe faptul că noi suntem urmașii celor care s-au adaptat și au supraviețuit înaintea noastră. Trebuie că avem în gene darul acesta al speciei. Reziliența, flexibilitatea, dibăcia necesară. Nu este întâmplător faptul că am supraviețuit în comunități, deși în adâncul sufletului știm fiecare că singuri am venit pe lume, singuri vom pleca de pe lume. De trăit, însă, e mai ușor și mai mishto #împreună.

Vă mulțumesc, prieteni, pentru că ați urmărit postările zilnice din acest ultime 2 luni 🤗. Sper că ați găsit în ele acele #resurse promise pe care să le puteți utiliza și în continuare pentru a face surf cu valurile vieții.

În perioada următoare voi reveni la un ritm puțin diferit al postărilor. Keep in touch!

Ziua #59 Nu face presupuneri

Dacă ne permitem să privim suficient de atent în propria ogradă vom observa că facem o grămadă de presupuneri în viața de zi cu zi. Mai mult decât atât, uităm că sunt doar presupuneri și le luăm de bune și de adevărate.

Așa cum spuneam și într-o postare anterioară, se pare că ne credem telepați, că avem acces la lumea interioară a celorlalți și facem presupuneri despre motivele din spatele comportamentelor acestora, despre ce gândesc și ce simt, apoi luăm lucrurile personal și reacționăm, la nimic altceva decât propriile noastre asumpții. Dacă m-ați întreba pe mine, aș zice că e o formă de nebunie pe care o practicăm la scară largă.

În psihologie se numește ”mind reading”, termen care din start ar trebui să ne pună în gardă în privința validității informațiilor jonglate. Dintr-un motiv sau altul suntem cu garda jos și in deep shit adesea când e vorba de această meteahnă a minții noastre.

Partea cea mai nashpa este că respectiva meteahnă își face de petrecanie cu noi tocmai în relațiile care ne sunt cele mai importante, cu oamenii care ne sunt cei mai dragi. Tocmai acolo venim cu pretenția ca celălalt să ne citească mintea ca și când ar fi o carte deschisă, pentru că ne iubește. Ar trebui să știe. Nu zic că nu ar trebui să depunem eforturi considerabile pentru a ne cunoaște partenerul, a-i afla visele, speranțele, fanteziile, top 3-ul nevoilor fundamentale. Vreau doar să zic că după ultimele studii se pare că nu suntem telepați încă sau chiar dacă am fost vreodată, nu mai suntem.

Oameni buni, este nevoie să ne apucăm să punem întrebări. Sigur că uneori nu punem întrebări pentru că nu vrem de fapt să auzim răspunsul pe care îl intuim. Nu vrem ca fantezia, visul nostru să ajungă brusc la un final dramatic. Nu vrem să ne confruntăm cu suferința aceea și atunci alegem să ne amăgim (a se citi mințim). Dar o parte din noi știe că ceva este putred în Danemarca. Deși aparent ne trăim visul, șansele sunt mari să trebuiască să îndurăm o suferință și mai mare când realizăm că ne-am pierdut și timpul living this lie. Recitiți postarea despre primul legământ: Fii impecabil în tot ceea ce spui. E valabil și pentru ”tot ceea ce îți spui”.

Și ca să vă ajut să transpuneți arta de a pune întrebări în practică, iată exercițiul de azi:

Ziua #58 Nu lua nimic personal

Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că lumea se învârte în jurul nostru, nu este așa. Miguel Ruiz consideră că luăm lucrurile personal de multe ori din cauza faptului că suntem prinși în capcana importanței personale.

Fiecare persoană trăiește în propriul vis, creat de mintea ei, iar acest vis este cu siguranță diferit de visul meu sau al tău. Nimic din ceea ce face altcineva nu are legătură cu tine, continuă autorul. Are legătură cu el/ ea și cu visul lor.

Când luăm lucrurile personal facem presupunerea că ceilalți au acces la lumea noastră interioară, ceea ce nu este adevărat. Și noi, și ceilalți nu facem de multe ori decât să impunem celorlalți visul nostru despre lume.

Oricât ar părea că ni se adresează personal, ceea ce spune, face cineva nu are legătură cu noi înșine, ci cu legămintele din mintea persoanei respective, cu toate convingerile și schemele împământenite în mintea fiecăruia încă din copilărie, prin procesul numit educație.

Mai mult decât atât. Nimeni nu ne poate răni. Ne simțim răniți de ceea ce spune/ face cineva pentru că ceea ce spune/ face cineva atinge răni pe care le avem deja în noi.

Punctul nostru de vedere este adevărul nostru, dar poate nu și adevărul celuilalt. Iar uneori, chiar dacă este punctul nostru de vedere poate fi neadevărat.

Miguel Ruiz crede că oamenii au o adicție la suferință și că ne ”ajutăm” unii pe alții în menținerea acestei adicții.

Atunci când îi privim pe ceilalți așa cum sunt, fără să luăm lucrurile personal, nu putem să ne simțim răniți de ceea ce spun sau fac. Probabil fac acele lucruri pentru că se tem că cineva ar putea descoperi că nu sunt perfecți. Este dureros să ne dăm jos măștile sociale. Iar dacă cineva spune un lucru și face altceva, te minți singur dacă nu iei în considerare acțiunile persoanei. Să recunoaștem acest adevăr despre altcineva sau despre noi înșine poate fi dureros, însă ne scutește de și mai multă suferință emoțională.

Atunci când nu luăm nimic personal ne eliberăm de nevoia de a ne încrede în ceea ce spun/ fac ceilalți și a ne asuma responsabilități care nu sunt ale noastre. Singura responsabilitate pe care o avem este în raport cu propriile alegeri. Putem umbla prin lume cu inimile deschise, putem cere ce avem nevoie, putem spune da sau nu fără a ne simți vinovați. Putem să ne urmăm dorințele inimii și să trăim pacea interioară chiar și în mijlocul haosului.

Mie îmi sună bine opțiunea aceasta, ce ziceți?

Și exercițiul de azi:

Ziua #57 Fii impecabil în tot ceea ce spui

Acesta este primul legământ de care vorbește Miguel Ruiz în cărticica sa și mi se pare unul din cele mai puternice lucruri pe care le avem la dispoziție. Cuvântul este ca o sabie cu două tăișuri: poate crea sau poate distruge.

Adesea, dacă ciulim bine urechile la cuvintele pe care le utilizează cineva pentru a descrie o realitate sau o experiență trăită putem distinge structura pe care o impune acelei realități. Pentru că așa este, din păcate, în momentul în care am numit lucrurile, le aplicăm o etichetă și o sintaxă care vor afecta decisiv interpretarea pe care le-o dăm. Etichetele sunt implicit restrictive, niște cutiuțe înguste în care înghesuim o realitate adesea atotcuprinzătoare. Mai mult decât atât, mai putem și încurca borcanele câteodată.

Ce înseamnă pentru autor ideea de a fi impecabil în tot ceea ce spui poate fi puțin surprinzătoare la început. Aceasta spune că a fi impecabil (din latină pecatus= păcat, adică fără de păcat) în tot ceea ce spunem înseamnă ca ceea ce simțim, gândim sau spunem să nu fie împotriva noastră. Ne poziționăm împotriva noastră când ne judecăm și ne blamăm. Suntem impecabili atunci când ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre, fără a ne judeca și blama.

Let that sink for a while... fără să intrați într-o atitudine defensivă, evaluativă sau chiar critică.

Autorul este de părere că cel mai mare ”păcat” pe care îl putem comite este să ne respingem pe noi înșine.

Alte câteva moduri în care utilizăm cuvântul ca un instrument distructiv ar fi:

• Atunci când mințim în dialogurile cu ceilalți și, cu atât mai rău, cu noi înșine;
• Atunci când blamăm, găsim vină, îi blestemăm pe ceilalți;
• Atunci când plănuim să ne răzbunăm;
• Atunci când utilizăm cuvântul pentru a crea ură între diferiți oameni, între familii, între națiuni, între rase;
• Atunci când utilizăm cuvântul pentru a ne îngenunchea unii pe alții, a ne trage în jos, a induce frică și îndoială;
• Atunci când bârfim; etc

Cuvintele nu sunt doar niște simboluri sau niște sunete pe care le emitem. Ele sunt asemenea unor semințe care prind viață în solul fertil al minții noastre.  Ori de câte ori auzim o opinie și o credem, facem un legământ, în termenii lui Miguel Ruiz, iar aceasta devine parte din sistemul nostru de convingeri. Cuvintele unor persoane au o putere mai mare de a se sădi în noi pentru le credem fără discernământ. Mă gândesc aici la părinții noștri și la momentele din viața noastră în care noi am absorbit vorbele lor ca niște sugative pentru că nu aveam încă dezvoltată capacitatea de a alege grâul de neghină.

Din păcate și studiile de dată recentă au documentat faptul că o dată ce am auzit o informație, chiar dacă ea este ulterior dezmințită, ea continuă să ne influențeze deciziile și comportamentul la un nivel implicit.

Este nevoie, prin urmare, de un efort asiduu și constant de-a lungul vieții noastre să ne plivim grădinile interioare, exact așa cum o facem cu grădinile de legume sau flori, dacă vrem să cultivăm ceva roditor acolo. Iar unul din indicatorii ”producției” interne sunt cuvintele noastre.

Exercițiu

Luați-vă așadar această provocare perenă de a fi impecabili în tot ceea ce spuneți. Ca reper vă ofer din nou unul din cardurile realizate pe baza cărții lui Miguel Ruiz:

Ziua #56 4 legăminte

Azi mi-am propus să vă vorbesc despre cărticica lui Miguel Ruiz intitulată Cele patru legăminte și ideile pe cât de simple în aparență, pe atât de puternice pe care ni le propune. În esență autorul vorbește de 4 legăminte pe care dacă le respectăm șansele sunt mari să ne meargă bine în lume și să ne înțelegem bine cu ceilalți și cu noi înșine. Daaar, așa cum ar spune Jon Kabat-Zinn, simplu nu înseamnă că este și ușor de făcut.

Întâi să vedem care sunt cele 4 legăminte. Brace yourselves!

#1 Fii impecabil în tot ceea ce spui.

#2 Nu lua nimic personal.

#3 Nu face presupuneri inutile.

#4 Fă întotdeauna tot ce-ți stă în puteri.

Simplu, nu? Foarte.

Aș vrea să încep cu ultimul. În cărticica lui autorul ne explică ce vrea să spună cu asta. Ce înseamnă, așadar, să facem tot ce stă în puteri, nici mai mult, nici mai puțin. Păi uneori poate însemna să producem ceva de o calitate superioară, însă alteori, când suntem epuizați, tracasați, stresați s-ar putea să însemne că abia vor reuși să ajungem într-o singură bucată acasă. ”Tot ce ne stă în puteri”, cu alte cuvinte, nu este mereu același lucru.

Autorul explică mai departe de ce nu e bine să facem mai mult decât ne stă în puteri la un moment dat. Dacă facem mai mult decât ne stă în puteri la un moment dat vom consuma mai multă energie decât este necesar și la final our best s-ar putea oricum să nu fie de ajuns. Când exagerăm, ne secăm organismul de energie, ne luptăm cu noi înșine și ne va lua în cele din urmă mai mult timp să ne realizăm obiectivul.

Dacă facem mai puțin decât ne stă în puteri ne supunem la frustrări, auto-critici, sentimente de vinovăție și regrete.

Singura cale prin care putem să ajungem să nu ne criticăm și să nu acumulăm regrete este să facem tot ce ne stă în puteri în orice circumstanță.

A face tot ce ne stă în puteri înseamnă să acționăm, nu pentru că ne dorim recompensa pe care ne-o aduce acțiunea, dar urâm de fapt acțiunea, cum face multă lume care merge la serviciu, dar urăște asta și așteaptă pe nerăsuflate weekendurile, vacanțele. În felul acesta nu facem decât să opunem rezistență acțiunii (în acest caz muncii pe care o facem) și astfel, totul devine greu, iar noi nu facem tot ce ne stă în puteri în situația respectivă și ceea ce simțim este un lung șir de frustrări.

Acțiunea este cea care ne permitem să trăim din plin. Inacțiunea este un mod de a nega viața. Dacă este să exprimăm ceea ce suntem este nevoie să acționăm în acest sens. Altfel, toate acele idei pe care le avem vor rămâne în mintea noastră la nivel de vise frumoase. Practica ne transformă în maeștri.

Exercițiu

Partea cea mai drăguță este că pe lângă cărticică, există și un set de carduri pe care le putem utiliza pentru a transforma teoria în realitate în viața noastră. Mi-am permis să extrag un card și să vă invit ca pentru exercițiul zilei de azi să lucrați cu sugestia respectivă:

Mâine vă voi vorbi despre un alt legământ! Pe curând!

Ziua #55 Desenează o mandala

Mandala este un cuvânt sanskrit care ad literam înseamnă cerc. Mandalele apar în variate tradiții spirituale fiind utilizate în mai multe scopuri: exersarea concentrării atenției, facilitarea meditației sau chiar inducerea transei. 

Vitraliu Catedrala Notre Dame
Sursa: Wikipedia

Adesea mandalele sunt privite ca reprezentări ale cosmosului, întregului univers (cosmologia tibetană), a timpului (Kalachackra sau Roata timpului la maiași), reprezentări ale diferitelor aspecte ale iluminării (în buddhism). Și în creștinism apar forme asemănătoare mandalelor: crucea celtică, halourile sfinților, rozasele (ferestre circulare în formă de trandafir, împodobite cu vitralii). Forme similare de geometrie sacră se regăsesc și în motivele noastre populare din țesături sau în sculpturile tradiționale cum ar fi porțile sculptate din lemn din Maramureș. 

Mandalele mele preferate sunt mileurile croșetate.

Sursa: Pixabay

În psihologie, utilizarea mandalelor se leagă de numele lui Carl Gustav Jung, care le-a privit ca pe o reprezentare Sinelui, a întregului personalității noastre, care în principiu este armonios. Bazându-se pe propriile explorări în scopul înțelegerii inconștientului Carl Gustav Jung a observat că motivul cercului este ceva ce apare spontan, iar ceea ce desenăm în interiorul cercului ar reprezenta starea noastră interioară din acel moment. Jung credea că oamenii au impulsul de a desena mandale atunci când în interior se derulează un proces de creștere personală intensă. Apariția acestor forme în desenul persoanei ar semnifica, potrivit autorului, o re-echilibrare care are loc în interiorul psihicului. Mandalele ar servi atât o funcție de conservare, adică de restaurare a unei ordini anterioare, cât și o funcție creativă, dând expresie și formă la ceva ce nu există încă. Crearea mandalelor ar ajuta la stabilizarea, integrarea și reorganizarea vieții interioare (C.G. Jung, Man and His Symbols).

Exercițiu

Vă invit, așadar, să luați o coală A4 și să desenați un cerc cu un compas sau în lipsa acestuia cu orice obiect rotund. Permiteți-vă să vă confruntați cu golul pe care-l veți regăsi și simți, dacă vă permiteți, atunci când vă concentrați atenția spre interiorul cercului. Lăsați să prindă viață forme, culori, motive. Continuați până când aveți sentimentul că procesul s-a încheiat. Notați-vă câteva lucruri despre ce ați simțit în timpul realizării exercițiului, ce gânduri v-au trecut prin cap, ce amintiri sau orice altceva vi se pare relevant de notat.

Dacă vă este mult prea greu să faceți exercițiul în forma aceasta, de la zero, puteți începe prin a  descărca de pe internet o formă deja desenată pe care doar să o colorați. Nu toate mandalele sunt rotunde. Există și pătrate sau sub alte forme. Iată un exemplu:

 P.S. Sunt curioasă să văd ce mandale ați desenat 😊

Ziua #54 Love After Love by Derek Walcott

Azi vă propun să citiți și să digerați o poezie:

The time will come
when, with elation
you will greet yourself arriving
at your own door, in your own mirror
and each will smile at the other's welcome,

and say, sit here. Eat.
You will love again the stranger who was your self.
Give wine. Give bread. Give back your heart
to itself, to the stranger who has loved you

all your life, whom you ignored
for another, who knows you by heart.
Take down the love letters from the bookshelf,

the photographs, the desperate notes,
peel your own image from the mirror.
Sit. Feast on your life.

Aici o aveți și citită de Tom Hiddleston:

Ziua #53 Stări generative

Robert Dilts, autor, trainer și consultant în NLP și Stephen Gilligan, psiholog cu doctorat la Universitatea Stanford, unul din cei mai cunoscuți studenți al lui Milton Erickson, psihiatru, adevărat magician al hipnoterapiei, co-fondatori ai Asociației Internaționale pentru Schimbare Generativă (IAGC), ne propun un model prin care putem accesa stări generative cum le numesc ei, adică stări în care resursele noastre sunt accesibile, putând astfel facilita soluții creative.

Una din cele mai cunoscute cărți ale lor este Călătoria eroului/ The Hero's Journey:

Modelul propus de ei cuprinde un număr de 6 pași după cum urmează:

#1 Cultivarea unei stări creative, de deschidere

Căutați-vă un loc în care puteți fi cu voi înșivă, pe care puteți să-l luați în stăpânire ca fiind al vostru. Găsiți-vă o postură în care să vă puteți simți relaxați, deschiși și conștienți. Inspirați profund și spuneți-vă în gând sau cu voce tare:

Mă aduc pe mine înapoi la mine însumi/ însămi.

Mă aduc pe mine înapoi în legătură cu tot ce este bun în această lume.

Relaxați-vă corpul. Calmați-vă mintea. Simțiți-vă inima. Deschideți-vă spre puterea voastră creativă. Cel mai important lucru este să vă urmați propria respirație. Cel mai important lucru este să vă relaxați.

Acum vom ”planta” câteva semințe sau ingrediente pentru a facilita starea respectivă.

Prima sămânță: relaxarea totală a corpului

Nu vă comandați asta, nu vă impuneți asta, ci primiți această idee ca pe o sămânță căreia îi permiteți să se aprofundeze în voi înșivă: relaxarea totală a corpului.

A doua sămânță: calmul total al minții

A treia sămânță: deschiderea inimii

Simțiți cum inima se deschide profund, în siguranță spre lume.

A patra sămânță: o viziune pozitivă

Permiteți-vă să simțiți o viziune pozitivă a ceea ce doriți să creați în viața voastră, cu persoana iubită, cu ceilalți și păstrați această viziune pozitivă în inima voastră.

A cincea sămânță: azi aduc pe lume această viziune.

#2 Intenția creativă

Ce dorim să realizăm?

Ceea ce autorii numesc intenție creativă nu este același lucru cu un scop rigid. Mai ales în aceste momente pline de incertitudini dacă ne fixăm în mod rigid asupra unui scop anume, asupra unei anumite forme în care vrem să se petreacă lucrurile, s-ar putea ca exact acest lucru să ne creeze probleme, obstacole, provocări, dezamăgiri.

Avem nevoie de o focalizare clară pe schimbare care să ne confere în același timp foarte multă flexibilitate.

În starea resursă de centrare, deschidere, conexiune dezvoltată la punctul #1 concentrați-vă atenția pe întrebarea: Ce acțiune creativă pot realiza pentru a mă ajuta pe mine și pe ceilalți?

Nu vă străduiți să oferiți un răspuns, ci lăsați răspunsurile să apară. De obicei răspunsurile ne pot veni în mai multe forme:

a) Cuvinte- Care ar fi câteva moduri foarte simple în care ați putea face o schimbare creativă, ce ați putea face? (formulați o propoziție din maxim 5 cuvinte)

b) Imagini- Ce imagine mentală puteți începe să vă formați? (poate fi o imagine concretă a ceea ce puteți face, în care vă vedeți pe voi înșivă cum realizați o acțiune pozitivă sau o imagine simbolică, metaforică)

c) Gesturi- Care ar fi un gest, o mișcare corporală care ar exprima acea intenție (realizați gestul respectiv cu corpul)

#3 Conexiunea cu fluxul creativ

Cum aducem viziunea respectivă în lume? Cum putem cultiva o stare generativă, puternică, performantă? Răspuns: Prin conectarea la propriul centru, la intenția pozitivă, la resurse.

Realizați acest pas al exercițiului stând în picioare.

# Conectarea cu centrul ființei

Sunt conectat cu centrul ființei mele.

Vreau să aduc în lume ceva.

Respir profund.

Sunt deschis.

Continuați să vă focalizați atenția până când simțiți că sunteți la un scor de cel puțin 7 din 10 conectat cu propria ființă.

Îmi aduc mâinile spre centru.

Îmi iau timpul necesar pentru a mă sincroniza cu mintea, corpul, lumea.

# Găsiți o postură sau o mișcare care să simbolizeze ideea: îmi iau un angajament să aduc ”...” în lume.

Voi aduce ”...” în lume.

Evitați formulări de tipul: sper să reușesc, voi încerca, ar fi drăguț să...

# Cine vă poate spijini? (angajamentul pentru acțiune+resursele din comunitate)

Sunt deschis la toate persoanele, lucrurile, locurile, condițiile, mentorii care m-ar putea sprijini și susține să fac asta.

# Mențineți în același timp în atenție aceste 3 conexiuni (la o intensitate de minim 7/10 pentru cele mai bune rezultate):

1.  Conexiunea cu centrul ființei voastre
2. Conexiunea cu angajamentul vostru față de intenție
3. Conexiunea cu câmpul resurselor care v-ar putea susține

#4 Acțiunea

Concentrați-vă acum pe propriul corp și impulsul spre acțiune care poate s-a născut deja.

Când ne aflăm într-o astfel de stare generativă și trecem la acțiune este util să avem o linie a timpului. Faceți pași pe linia imaginară a viitorului gândindu-vă care ar putea fi primul pas, al doilea, al treilea. Linia respectivă a timpului poate fi doar în imaginația voastră sau puteți efectiv face fizic câțiva pași în față menținându-vă atenția concentrată pe intenție: Ce vreau să creez?

Cheia stării generative este faptul că nu este doar o stare mentală, cognitivă. Este nevoie să creăm o întreagă poveste în care ne punem pe noi înșine în acel viitor pe care dorim să-l creăm. Nu doar ne gândim la el sau vorbim despre el. Ne proiectăm acolo, ne teleportăm acolo astfel încât vedem deja cu ochii aceia, auzim ce am auzi dacă am fi acolo, simțim ce am simți dacă am fi acolo.

Este nevoie să repetăm acest proces pentru fiecare pas pe care ni-l imaginăm. Dacă ar fi să fac acel pas, care ar fi starea mea atunci? Ce ar fi acolo? Ce observ? Ce se petrece? Ce văd? Ce aud? Ce spun? Ce fac? Care este imaginea care reprezintă primul pas? Ce fel de imagine este? (obișnuită, simbolică)

Găsiți o mișcare a corpului, un gest, o postură care să reprezinte acel pas.

Continuați în aceeași manieră cu pasul doi, trei și așa mai departe identificând de fiecare dată cuvintele, imaginea, gestul corespunzător.

Conexiunea cu centrul

Intenție

Resurse

Acțiune

Exersare frecventă

Transformarea obstacolelor

#5 Transformarea obstacolelor interioare sau exterioare

Acesta mi se pare unul din cei mai interesanți pași ai modelului.

Evident, pe măsură ce avansăm pe calea noastră creativă vom întâlni obstacole. Și cu cât este mai mare provocarea, cu atât mai mari sunt obstacolele.

Atunci când pășim pe un teritoriu nou ne vom întâlni cu propriile răni emoționale, temeri care ne vor trage înapoi, ne vor deturna. Ceea ce autorii ne propun este să ne conectăm cu aceste obstacole în loc să încercăm să le evităm și să le aducem în interiorul stării de conectare cu centrul ființei noastre pentru a le transforma în resurse.

Observați-vă acolo unde sunteți pe calea spre intenția voastră.

            Vreau să creez asta.

            Am făcut un angajament să trec la acțiune.

Observați unde anume vă simțiți închiși, blocați, unde simțiți anxietate, unde simțiți că atenția voastră este distrasă și spuneți: ”Interesant! Aici este zona cea mai profundă a creativității mele.”

În zonele în care simțiți o ezitare: ”Vreau să aduc ”...” în lume, dar...” atingeți-vă acea zonă a corpului unde simțiți ezitarea, blocajul, teama, amorțeala, orice este acolo și aduceți acea senzație în contact cu starea de conectare cu centrul ființei voastre. Spuneți acelei senzații: ”Bine ai venit! Îți ofer un loc în echipă!” Continuați să invitați senzația respectivă să se simtă acasă în voi înșivă până când simțiți o schimbare la nivelul acesteia.

Creați un spațiu, o ”cameră de oaspeți” în care puteți fi cu orice este acolo fără a fi necesar să vă identificați cu acel lucru, să vă luptați cu el sau să vă străduiți cu tot dinadinsul să scăpați de el.

De îndată ce avem acel spațiu în care o putem conține și putem fi cu acea senzație poziționați într-o stare de conectare cu centrul ființei noastre putem aduce alte resurse în întâmpinarea acesteia. Dacă întâmpinăm un obstacol exterior cu un obstacol interior avem o problemă imposibil de rezolvat. Dar dacă întâmpinăm un obstacol exterior cu resurse interioare avem o provocare rezolvabilă probabil.

Cu toții ne-am născut cu 3 energii creative arhetipale consideră autorii:     

• Puterea interioară, curajul, angajamentul, siguranța, determinarea;
• Tandrețea, gentilețea, aspectul hrănitor (nurturing), soft, receptiv, bunătatea-iubitoare (loving-kindness), capitularea (letting go)
• Aspectul jucăuș, creativ, ușurința, bucuria, posibilitatea, spontaneitatea.

Găsiți-vă o ancoră pentru fiecare din aceste energii creative, Amintiți-vă o situație în care le-ați manifestat, o persoană pe care o puteți lua ca model pentru fiecare dintre ele. Cum arată curajul?

Găsiți-vă un model somatic al curajului, al puterii, apoi faceți același lucru pentru tandrețe și pentru jucăușenie ( există un astfel de cuvânt? Îl inventăm acum dacă nu.).

Pe măsură ce veți jongla cu aceste 3 resurse ele vă vor oferi fiecare noi posibilități de transformare creativă.

#6 Adoptarea unor practici pentru consolidarea schimbărilor realizate

Devenim ceea ce practicăm frecvent. Care sunt acele lucruri pe care vă angajați că le veți practica?

Puteți practica anxietate, învinovățire sau puteți alege să practicați cea mai bună versiune a voastră. Practicați împreună cu ceilalți. Creați comunități.

Mai jos îi puteți vedea pe cei 2 autori ghidând acest exercițiu: