Ziua #36 Puterea vindecătoare a ... cuvintelor (Intro și ziua #1)

Îmi place să scriu (evident nu?!) și aveam jurnale încă de când eram adolescentă. V-aș fi recomandat să scrieți într-un jurnal și dacă n-aș fi știut că în prezent există studii riguroase care au fundamentat puterea vindecătoare a cuvintelor, chiar dacă scriem doar timp de 4 zile câte 20 minute pe zi.

Sursa: https://www.pxfuel.com/

Astfel, mă încumet să vă provoc la scris cu acest trailer, verificat prin munca de-o viață a unui cercetător pe nume James Pennebaker, pentru că mă tem că dacă vă zic să faceți din asta un obicei nu am șanse prea mari să vă conving 😊. Am fost întotdeauna adepta schimbărilor în pași mici, a micilor acte de curaj. Cred în continuare că sunt mai sustenabile și produc o schimbare mai organică decât salturile mari care ne pot dezechilibra și la care este destul de greu să ne adaptăm.

Na și acum să vă spun instrucțiunile pentru exercițiul de scriere la care vă provoc azi.

Din capul locului e nevoie să vă angajați că veți face exercițiul 4 zile la rând. Dacă știți că nu aveți disponibilitatea aceasta în următoarele 4 zile, mai bine amânați până găsiți 4 zile în șir în care să vă puteți aloca 30 de minute pe zi pentru acest exercițiu (20 minute pentru scris și 10 minute pentru analiză, dar na, dacă vă ia valul puteți depăși cele 20 de minute obligatorii).

Bun. Acum vine întrebarea: despre ce scriem?

Răspuns: alegeți ceva extrem de personal și foarte important, o experiență, o situație care încă vă zgândăre, vă bântuie la ceas de seară, ceva ce ați închis acolo într-un colțișor al minții și la care ați refuzat să vă mai gândiți, dar care revine, ca o umbră, să vă întunece zilele. You get the idea.

Puteți scrie despre același lucru în fiecare zi sau despre evenimente diferite. Nu alegeți totuși ceva care să vă dea serios peste cap, ceva ce simțiți că nu sunteți pregătiți să abordați.

Ca regulă generală când începeți să scrieți se recomandă să scrieți încontinuu, fără oprire. Dacă nu mai aveți ce scrie, pur și simplu reluați ceea ce ați scris deja. Ceea ce scrieți este doar pentru ochii voștri, așa că planificați o modalitate de distruge sau ascunde ceea ce ați scris după ce ați terminat (de distrus merge doar după analiza finală deoarece aveți nevoie de ce ați scris zilnic până la finalul exercițiului).

Scrieți de mână. Este foarte important. Acuma dacă nu și nu aveți chef să scrieți de mână puteți scrie și pe computer/ telefon, dar nu este același lucru.

Scrieți zilnic, 4 zile la rând, timp de 20 minute.

Și acum să vedem ce se întâmplă în fiecare zi.

Ziua #1

Scop: Scrieți despre gândurile și sentimentele voastre cele mai profunde legate de experiența pe care ați ales-o. Dați-vă drumul și explorați evenimentul/ situația și modul în care v-a schimbat. Scrieți pur și simplu despre eveniment/ situație în sine, despre modul în care v-a afectat atunci și ce simțiți acum legat de asta.

Pe măsură ce scrieți puteți observa că lucrurile se leagă poate și de alte aspecte ale vieții voastre: 
În ce mod este legat de copilărie și de relația cu părinții sau familia?

În ce mod este legat de viața voastră curentă: prieteni, familie, muncă, locul vostru în viață?

În ce mod se leagă acest eveniment de cine ați fost în trecut, cine ați dori să fiți în viitor și cine sunteți acum?

Analiză post-scriere (se realizează în fiecare din cele 4 zile, după perioada de scriere)

Acordați un punctaj de la 0-10 (unde 0= deloc, iar 10= maxim) următoarelor aspecte:

Aspect	Punctaj
În ce măsură consideri că ai exprimat cele mai profunde gânduri și emoții?
În ce măsură consideri că te simți trist/ă sau supărat/ă acum?
În ce măsură te simți fericit/ă?
În ce măsură exercițiul de scriere de azi a fost valoros și plin de sens pentru tine?

Descrie pe scurt cum a mers exercițiul de scriere de azi pentru tine:

Notă: Multe persoane se simt într-o oarecare măsură triste sau chiar deprimate după prima zi de scriere pentru câteva minute sau ore. În acest sens planificați puțin timp pentru a fi cu voi înșivă pentru a reflecta la aspectele care au ieșit la suprafață azi.

Mâine vă povestesc despre ziua #2. Pe curând!

Ziua #35 A fi în propriul corp

Sursă: https://www.flickr.com/

Se vorbește mult, cel puțin în psihologie, despre cele două moduri de funcționare ale noastre: a fi și a face, being and doing. Noi și cei din culturile vestice, axate pe performanță, suntem cel mai familiarizați cu doing-ul. Cu acțiunea, cu a face lucruri. Și uite așa alergăm de la o activitate la alta, ocupați mereu și asta pare a ne conferi sentimentul utilității, al performanței, al realizărilor. Și iar este luni și iar este weekend și iar venea cândva vacanța sau concediul și așa ne trece viața.

Acum când toate zilele sunt la fel și trebuie să ne verificăm telefoanele sau agendele pentru a ne confirma ce zi este azi unora le vine să se urce pe pereți pentru că mare parte din ce se încadra la doing nu mai este accesibil.

Sursă: Facebook

Tocmai de aceea vreau să vă lansez azi invitația la a vă cultiva starea de a fi și cum altfel dacă nu printr-un exercițiu foarte cunoscut în midfulness, prezentat chiar de maestrul Jon Kabat-Zinn, numit Body Scan Meditation.

Înainte de a ne duce la întâlnirea cu propriul corp și a ne așeza în serenitatea clipei de acum aș vrea să mai ating un punct sensibil pentru unii. De multe ori noi confundăm aceste două moduri ale noastre de funcționare și credem că dacă o să facem verzi și uscate asta se va translata automat în a fi-ul nostru. Adică, spre exemplu, gândirea perfecționistului care crede că dacă face de 10 ori mai mult ca alții, fără greșeală, va fi în sfârșit fără de pată, condiție sine qua non în concepția lui pentru a putea fi iubit sau cel puțin acceptat de ceilalți. Pe lângă faptul că este de cele mai multe ori un standard imposibil de atins, nu avem nicio garanție că vom deveni automat iubibili (lovable)- nici cuvântului acesta nu i-am găsit veci o traducere satisfăcătoare. Nici dacă facem o greșeală nu înseamnă că se translatează automat în ființa noastră ca o bubă-n cap datorită căreia ceilalți ne vor respinge. Nu, nici dacă facem, nici dacă nu facem ceva nu se translatează automat și neapărat în ceea ce suntem.

Și acum lăsați mintea conștientă să se preocupe cu descifrarea și înțelegerea sensului celor spuse mai sus, iar voi cufundați-vă în vocea lui Jon Kabat-Zinn, voce care parcă în sine are calități vindecătoare:

Ziua #34 Lumina există deja în noi 🔥 The light is already within us

Ziua #33 Incubation Day

Cred că știm cu toții în acest moment că lumea noastră va fi împărțită de acum încolo în ”înainte” și ”după” corona. Așa că nu am găsit o zi mai bună ca cea de azi pentru a vă propune să meditați asupra acestui lucru. Pentru mine ziua de sâmbătă de dinaintea Paștilor este o zi de incubație. Lumea veche și legea veche a murit. Deocamdată lumea nouă cu legile ei nu a ”înviat” încă. Cred că nimic nu descrie mai bine situația în care ne aflăm noi acum decât asta.

Sursa: https://www.britannica.com/

Chiar dacă unii dintre noi încă tânjim după vechea noastră viață și vrem să ni se dea voie cât mai curând să ne întoarcem la ea, pe undeva, înăuntrul nostru mijește ideea că vechea noastră viață este apusă. Că probabil nu ne vom putea întoarce la ea curând. La lejeritatea cu care dansam în cluburi sau ne beam cafeaua pe o terasă înțesată de lume, la festivalurile sau concertele cu mii de oameni adunați laolaltă. Și nu, nu mi-am propus să vă întristez azi 😊.

Doar să observ elefantul din cameră (”the elephant in the room”). Și, ca de obicei, să vă invit la un exercițiu simplu: să utilizați ziua de azi, încărcată de semnificația ei milenară, pentru cei care sărbătoriți Paștile în acest weekend, pentru a vă gândi la ce ați vrea să luați cu voi în lumea nouă.

Sigur, nimeni nu știe cum va arăta lumea cea nouă. Incertitudinea este maximă și greu de îndurat când auzi toți experții acestei lumi recunoscându-și cu smerenie neștiința. Așa că, probabil nu putem ști dacă ne putem lua cu noi anumite activități care ne făceau mare plăcere înainte. Nici măcar dacă toți cei dragi nouă vor fi cu noi în lumea nouă. Și ca să pun și mai apăsat punctul pe i, nu știm sigur dacă și noi vom călca în lumea asta nouă.

Așa că focalizați-vă pe ceea ce nimeni nu vă poate lua, atitudinea în fața lumii și a vieții. Cum vreți să fiți în lumea cea nouă? Ce ați dori să exprimați mai mult în lumea cea nouă? Ce din voi vreți să lăsați în lumea cea veche? Forma în care vom putea manifesta aceste lucruri contează mai puțin, ca întotdeauna de altfel, decât esența.

Glume'n carantină

Ziua #32 Ce pui după eu sunt ... devine povestea vieții tale

”I am is a sentence.” zice Norton Juster în minunata cărticică The Phantom Tollbooth pe care a scris-o. E trecută la secțiunea pentru copii, dar are atâtea substraturi încât am citit-o pe îndelete și de mai multe ori câte un capitol și încă mă minunez. Am văzut că a fost tradusă și în limba română, dar mi-a fost teamă să mă uit pe traducere. Mi se pare o întreprindere foarte temerară să te bagi la așa ceva. Vă recomand să o citiți în original dacă puteți, nu cred că vreo traducere poate să surprindă subtilele jocuri de cuvinte care populează aproape fiecare paragraf.

I am is a sentence, deci. Doar că în limba engleză cuvântul ”sentence” are două înțelesuri: propoziție și sentință. De al doilea sens vreau să mă leg în această postare.

”Eu sunt ...” este o supra-generalizare, adică o eroare de gândire în termenii terapiei cognitiv- comportamentale. În domeniul caracteristicilor personalității, nimeni nu este întotdeauna ceva, indiferent ce este acel ceva. Fiecare suntem buni, iubitori, ironici, neputincioși, veseli, triști, suficient de buni sau nu, anxioși, bucuroși UNEORI. Însă ori de câte ori ne etichetăm într-un anumit fel, eticheta devine o profeție care se împlinește singură. Căci vă spuneam și în altă postare că noi (creierul nostru) avem o adicție pentru a avea dreptate, pentru a ne confirma convingerile chiar cu prețul distorsionării realității. Vom găsi justificări și dovezi pentru orice credem cu tărie și vom ignora, discredita, ”uita” informația care contravine convingerilor noastre.

Exercițiu

Prin urmare vă invit ca pentru început să vă inventariați puțin aceste etichete pe care vi le auto-aplicați (chiar dacă o să ziceți că alții vă spun așa sau altfel, tot noi suntem cei care ni le însușim sau nu).

Iar în pasul doi aplicați o tehnică extrem de simplă, dar foarte eficientă. În loc de ”Eu sunt...” spuneți ”Mă comport/ Acționez/ Îmi spun că ...”.

Acționez iubitor.

Mă comport/ Vorbesc ironic.

Îmi spun că nu sunt în stare să ies din starea asta.

În primul rând este mult mai corect să descriem lucrurile așa, ba chiar mai specific de atât, putem preciza și  că ”În acea situație am ales să mă comport .../ să acționez...”. Observați diferența?

Când spunem ”Eu sunt...” ne asumăm eticheta la nivelul identității noastre, al personalității noastre ceea ce vine automat cu convingerea că nu ne putem schimba, pentru că așa suntem.

Când spunem ”Am ales să mă comport/ să acționez ...” automat intervine elementul de libertate, adică pot alege să fac altceva, să mă comport altfel.

It’s your choice! Make a good one!

Și cărticica lui Norton Juster dacă vreți să o căutați așa arată:

Ziua #31 Disponibilitate versus îndărătnicie

Azi vă prezint o altă abilitate cheie pentru liniștea și sănătatea noastră mentală: atitudinea de disponibilitate în fața situațiilor cu care ne confruntăm. Este un concept foarte important în Teapria prin acceptare și angajament care se leagă în principal de numele lui Steven C. Hayes, dar și în Terapia dialectic comportamentală creată de Marsha M. Linehan de unde am adaptat conținutul ce urmează.

Disponibilitatea (willingness în limba engleză) se referă la o atitudine în raport cu viața și experiența caracterizată de ușurință și bunăvoință. Adesea ne aflăm în situații neplăcute, pe care nu le-am ales sau nu le dorim, care sunt inconfortabile, iritante sau sâcâitoare. Cred că ne putem gândi fiecare rapid la cel puțin câteva: statul acesta toată ziua în casă claie peste grămadă cu întreaga familie sau singur, nici n-aș ști să zic cum este mai bine, statul la cozi, statul în trafic la orele de vârf etc.

Indiferent de situație putem găsi în noi un răspuns care să fie caracterizat de disponibilitate. Putem face ceea ce se cere de la noi într-o anumită situație cu bunăvoință și din toată inima, fără să ne tragem pe fund. Când ne înfigem călcâiele îndărătniciei în fața unei situații din care nu putem scăpa de fapt, cei care au cel mai mult de suferit suntem tot noi, plus, acțiunile care derivă din starea aceasta sunt întotdeauna inadecvate, prin intensitate (împușcăm țânțari cu tunul) sau direcție (izbucnim de cele mai multe ori pe cei care nici nu au legătură cu nervii noștri, doar pentru că ne-au ieșit în cale).

Atunci când ne comportăm cu îndărătnicie:

□  Refuzăm să tolerăm ceea ce se întâmplă în acest moment
□ Refuzăm să facem schimbările cerute de situație
□ Renunțăm pur și simplu
□ Facem inversul a ceea ce funcționează
□ Încercăm să schimbăm fiecare situație așa cum ne convine nouă să fie
□ Insistăm să deținem controlul cu orice preț
□ Suntem atașați de ego-ul nostru și de ceea ce vrem noi să se întâmple cu necesitate, acum!

Exercițiu

Identificați cel puțin 5 contexte în care ați practicat îndărătnicia în una din formele enumerate mai sus sau în alte forme dacă sunteți foarte creativi.

Pași pentru a cultiva o atitudine de disponibilitate:

#1 Observați-vă îndărătnicia. Etichetați-o. Permiteți-vă să simțiți cum se manifestă ea în interiorul vostru, în corp și în tendințele spre acțiune.

#2 Acceptați radical că în acest moment simțiți îndărătnicie. Nu puteți să luptați împotriva îndărătniciei cu și mai multă îndărătnicie chiar dacă se zice în popor că ”cui pe cui se scoate”.

#3 Redirecționați-vă mintea spre acceptare și disponibilitate.

#4 Executați două gesturi care exprimă acceptarea la nivel corporal:

□       jumătate de zâmbet- modelul clasic este zâmbetul Mona Lisei

□       mâinile disponibile (willing hands gesture/ posture)

În acest video o puteți vedea chiar pe Marsha M. Linehan exemplificând tehnica și utilitatea ei în reducerea furiei:

#5 Dacă îndărătnicia nu cedează, adresați-vă întrebarea: Care este amenințarea?

Exercițiu:

Pe parcursul săptămânii viitoare și a celor ce vor urma observați-vă ori de câte ori reușiți să manifestați o atitudine de disponibilitate și notați exemplele în agendă/ jurnal.

Ziua #30 EFT (Emotional Freedom Technique) sau Tapping

EFT este o tehnică ce poate fi utilizată pentru orice tip de suferință emoțională sau fizică. Aceasta vizează două componente: partea somatică prin faptul că presupune apăsarea repetată sau mai exact presopunctura pe anumite puncte ale corpului pe care le vedeți în imaginea de mai jos și partea cognitivă, prin expunere la ”povestea” pe care ne-o spunem despre problema pe care ne propunem să lucrăm.

La început o să vi se pară foarte ciudată, dar treceți de prima impresie și practicați-o pentru a vedea pe pielea voastră efectele. După cum o să vedeți se începe tot cu o atitudine de acceptare a realității așa cum se manifestă ea acum în viața noastră, după care se procedează la eliberarea de suferința resimțită.

Aici îl puteți vedea pe Nick Ortner care este promotorul tapping-ului explicând și demonstrând tehnica:

Pe site-ul https://www.thetappingsolution.com și blogul lor găsiți informații despre studiile care au demonstrat eficiența tehnicii, cât și înregistrări care pot fi vizionate gratuit a modului în care poate fi utilizată tehnica pe diverse problematici: durere cronică, lăsat de fumat, stres, anxietate, convingeri nesănătoase de tipul ”Nu sunt suficient de bun”, rezistențe pe care le avem, scădere în greutate etc.

Vă recomand și două cărți una scrisă de Nick Ortner, iar cealaltă de sora lui Jessica Ortner:

Pe lângă ceea ce puteți găsi pe site-ul și blogul celor de la The Tapping Solution vi-l recomand și pe Brad Yates care are și el o serie de video-uri pe youtube în care aplică EFT pe diverse problematici.

Vă invit să practicați împreună cu Brad Yates  unul din exercițiile mele preferate:

După ce prindeți ideea vă puteți concepe propriul text pornind de la povestea voastră particulară. 

Ziua #29 Factorul comun care influențează substanțele chimice din noi implicate în depresie și anxietate

Lecturând cartea lui Alex Korb, The Upward Spiral Workbook (2019), am dat peste o listă a neurotransmițătorilor, hormonilor și altor substanțe implicate în anxietate și depresie și ce anume din ceea ce facem noi le poate influența. 

V-o reproduc aici:

Neurotransmițători și alte substanțe	Funcție	Ce îi poate influența
Serotonină	voință, controlul impulsurilor, reglarea dispoziției	Exercițiile fizice Recunoștința Lumina soarelui
Dopamina	obiceiuri, impulsuri, adicții, capacitatea de a te bucura de ceva	Activități plăcute Exerciții fizice Recunoștință Conexiune socială
Norepinefrină	reglarea stresului	Exerciții fizice Somn Creșterea controlului perceput
Oxitocină	iubire, încredere, conexiune umană	Recunoștință Atingere fizică Suport social Muzică
Endorfine	euforie, reducerea durerii	Exerciții fizice Stretching Masaj și atingere fizică Conexiune socială
Endocanabinoide	pace interioară, reducerea durerii	Exerciții fizice
Melatonină	calitatea somnului	Exerciții fizice Lumina soarelui
GABA	reducerea anxietății	Yoga
BDNF (Brain-derived neurotrophic factor)	întărirea neuronilor și producerea de noi neuroni	Exerciții fizice
Cortizol	hormonul stresului	Exerciții fizice Respirație profundă Muzică relaxantă Mindfulness

Vă invit să aruncați o privire în a 3-a coloană a tabelului pentru a descoperi factorul care apare în majoritatea cazurilor.

Răspuns corect: exercițiile fizice.

Există deja studii serioase care au arătat că exercițiile fizice îmbunătățesc dispoziția, capacitatea de concentrare a atenției, nivelele de energie și reduc durerea fizică și stresul.

Pentru un efect antidepresiv maxim se recomandă 3-5 ședințe de o intensitate moderată/ săptămână, a câte 45-60 de minute timp de cel puțin 10 săptămâni.

Tipul de exerciții fizice nu contează, puteți alege ce și cum vă place, de la mers pe jos, la dat cu bicicleta, jogging, dans, cardio, aerobic, pilates, yoga, sărituri cu coarda etc. Ce contează foarte mult este consecvența. 
Pentru a susține consecvența se recomandă să vă antrenați pentru ceva, adică să vă stabiliți un scop și eventual să implicați un buddy, o altă persoană sau chiar să deveniți parte a unei echipe. Știu că acum nu putem vorbi de echipe care se întâlnesc să facă sport, dar poate fi și o echipă virtuală 😊. 
Luați totul ca un joc și începeți de unde vă aflați cu condiția fizică. Dacă puteți face doar o flotare începeți de acolo. Dacă puteți să faceți doar o plimbare în jurul blocului, începeți de acolo. Este foarte bine dacă aveți o brățară care vă monitorizează pașii sau alți parametri.

Brian Jeffrey Fogg, cercetător asociat la Universitatea Stanford SUA povestește cum a început de la o flotare pentru a ajunge la o condiție fizică de invidiat și cum să utilizăm mici obiceiuri pentru a produce mari schimbări:

Ziua #28 The Work cu Byron Katie

O altă formă în care puteți lucra cu convingerile este un proces propus de Byron Katie care a suferit mulți ani de depresii sfâșietoare pentru ca într-o bună zi să reușească să găsească o cale de ieșire din acel coșmar. Este un exercițiu foarte simplu, dar adesea uimitor de eficient, pe care ea ni-l propune pentru a lucra cu gândurile.

Instrucțiuni:

Pasul #1

Analizează fiecare gând/ convingere care te face să suferi utilizând cele 4 întrebări de mai jos. Acordă-ți timpul necesar pentru a găsi răspunsurile profunde la fiecare întrebare.

Exemplu de convingere: Paul nu mă ascultă.

Cele 4 întrebări:

1. Este adevărat?
2. Poți să fii absolut sigur/ă că este adevărat?
3. Cum te simți, cum reacționezi, ce se întâmplă, când crezi acest gând?
4. Cine/ Cum ai fi fără acest gând?

Pasul #2

2.1. Apoi inversează fiecare gând:

a)     Spre sine (Eu nu mă ascult pe mine.)
b)   Spre celălalt (Eu nu îl ascult pe Paul.)
c)   Spre opusul lui (Paul mă ascultă.)

2.2. Găsește cel puțin 3 situații specifice, autentice în care inversarea respectivă este adevărată pentru situația în cauză.

Pasul #3

”Sunt dispus/ă să…” și

”De-abia aștept să…”.

Pentru a observa cum funcționează acest proces o puteți vedea chiar pe Byron Katie în acțiune aici:

Ziua #27 Florile, porți spre altceva

Azi, de Florii, vă propun pentru lectură un fragment din cartea lui Eckhart Tolle, Un pământ nou:

”Pe măsură ce conştiinţa oamenilor s-a dezvoltat, florile au fost probabil primul lucru lipsit de un scop utilitar, adică de orice legătură cu supravieţuirea, pe care l-au preţuit. Au fost sursă de inspiraţie pentru nenumăraţi artişti, poeţi şi mistici. Isus ne spune să contemplăm florile și să învăţăm de la ele cum să trăim. Despre Buddha se spune că ar fi susţinut odată o „predică tăcută”, în timpul căreia a ţinut în mână o floare şi nu a făcut altceva decât s-o privească. După un timp, unul dintre cei de faţă, un călugăr pe nume Mahakasyapa, a zâmbit. Se spune că acesta ar fi fost singurul care înţelesese predica. Legenda spune că acel zâmbet (echivalent cu trezirea spirituală) a fost transmis de la un maestru la altul timp de douăzeci şi opt de generaţii succesiv, dând naştere, mult mai târziu, zenului. Privind frumuseţea unei flori, oamenii pot avea momente — oricât de efemere — de conştientizare a frumosului ca parte esenţială a fiinţei lor celei mai lăuntrice, a adevăratei lor naturi. Prima revelaţie a frumuseţii a constituit unul dintre cele mai semnificative evenimente din evoluţia conştiinţei umane. Sentimentul bucuriei şi cel al iubirii sunt intrinsec legate de această revelaţie. Fără ca noi să ne dăm foarte bine seama de acest lucru, florile au devenit pentru noi expresia materială a ceea ce este în noi înşine mai elevat, mai sacru şi, în ultimă instanţă, lipsit de formă. Efemere, eterice şi mai delicate decât plantele din care au apărut, florile au devenit un fel de mesageri ai unui alt tărâm, un fel de punte între lumea formelor fizice şi cea fără de formă.”

Vă invit acum să contemplați o floare, cu mintea începătorului de care vă vorbeam într-o postare anterioară sau ca un extraterestru care tocmai a aterizat pe Pământ și după ce s-a întrebat unde sunt toți oamenii 😊, a fost atras de frumusețea unei flori. Priviți-o fără să vă gândiți ce este, cum se numește, adică fără a intra în spațiul conceptual al minții. Permiteți-i pur și simplu să vă încânte, să vă poarte spre un alt mod de a vedea lumea.

Ziua #26 Cum să nu mai luăm totul așa de în serios

Unul din antidepresivele naturale pe care le avem cu toții la îndemână este o atitudine ludică, jucăușă în fața situațiilor de viață, în care nu luăm totul, nici pe noi înșine, chiar atât de în serios.

De ce să ne jucăm, doar nu mai suntem copii? O să mă întrebați. Jocul este văzut ca ceva complet neproductiv, mai ales în culturile care se concentrează excesiv pe muncă. A-ți permite să te joci este un fel de guilty pleasure (plăcere vinovată).

Însă jocul, chiar și la adulți, are câteva aspecte foarte importante pentru sănătatea noastră mentală:

- optimizează învățarea

- ne facilitează accesul la propria creativitate

- nu are un scop anume, dar este o activitate interesantă, plăcută și potențial satisfăcătoare

- este ceva ce alegem liber să facem ceea ce ne relaxează și ne eliberează de presiune

- senzația de eliberare de tensiune, râsul, zâmbetele pe care le aduce cu sine sunt foarte contagioase și cu așa ceva e de dorit să ne contaminăm

- jocul ne dă sentimentul că avem permisiunea să fim noi înșine

- când ne jucăm suntem în flow, termen propus de Mihaly Csikszentmijaly, adică în fluxul viu al vieții, nu ne dăm seama cum a trecut timpul, suntem complet absorbiți

- când ne jucăm de obicei trăim emoții pozitive, iar dacă ne jucăm împreună cu alte persoane apare o creștere a tonului nervului vag asociată cu o stare de bine

- jocul ne determină să fim deschiși la posibilități, stare care este antidotul sentimentelor de neputință și neajutorare pe care le putem simți în situația actuală.

Dacă aceste argumente v-au convins că merită să explorați ideea iată o metodă prin care puteți face asta.

Exercițiu

# Amintiți-vă câteva experiențe legate de joc din copilărie, momente în care vă jucați ceva ce vă plăcea foarte mult pe atunci

Cine mai era acolo? Erați împreună cu alte persoane? Erați singur/ă?

Ce se petrecea? Construiați ceva? Erați pe bicicletă? Săpați ceva? Făceați haine păpușior?

Erați afară sau în interior?

# Ce faceți în prezent sau ce nu faceți, dar ați putea începe să faceți, care să conțină câteva din elementele ce au caracterizat experiențele de joacă din copilărie?

Nu este nevoie să fie aceeași activitate, ci este important să încorporeze calitățile acelor experiențe din copilărie pe care vi le-ați reamintit: construiați ceva, erați creativ/ă, erați cu alte persoane, erați singur/ă.

Cum ați putea integra acele calități în viața voastră acum?

De exemplu cineva căruia îi plăceau benzile desenate în copilărie, acum creează benzi desenate pentru copii.