Nebunia timpului psihologic

Credința într-un rai viitor creează un iad în prezent. (Eckhart Tolle)

Prezentul este tot ce veți avea vreodată (Eckhart Tolle)

Încercați mereu să ajungeți în alt loc decât cel în care vă aflați?

Cea mai mare parte a acțiunilor dvs. sunt doar mijloace pentru atingerea unui scop?

Satisfacția se află întotdeauna după colț sau este redusă la scurte momente de plăcere, ca sexul, mâncarea, băutura, drogurile sau fiorii de frică ori entuziasm?

Vă concentrați mereu să deveniți, să realizați și să atingeți diverse țeluri, alergați mereu după emoții și plăceri noi?

Credeți că dacă adunați mai multe lucruri veți fi mai împlinit, mai bun sau mai întregit din punct de vedere psihologic?

Așteptați un bărbat sau o femeie care să dea un sens vieții dvs.?

Despre acceptare versus rezistență/ intoleranță (epilog)

Acceptarea necondiționată

Acceptarea necondiționată îți dă un sentiment imens de siguranță, convingerea fermă că orice s-ar întâmpla există cineva care te iubește, care nu te va abandona, care te va sprijini. Dacă reușim să oferim cuiva și să ne oferim acest spațiu de protecție și suport îi conferim și ne conferim sentimentul de ”acasă”, locul unde pot fi așa cum sunt fără frica de a fi respins.

Când ești în siguranță poți trece pe modul ”creștere și dezvoltare”. Până nu te simți în siguranță toate resursele sunt investite în modul de funcționare ”în defensivă”. Tot ce facem este să ne protejăm, iar atacul este cea mai bună apărare, nu-i așa?! Astfel, construim ziduri și fortărețe în jurul nostru, ascunzând chiar și de propriii ochi lucrurile care nu ne convin și/ sau ne sperie la noi înșine, tăindu-ne călcâiele pentru a încăpea în pantofii prințesei pe care o caută un anumit prinț.

Foto credit: www.pinterest.com

Până când nu ne oferim nouă înșine și altora acceptare necondiționată nu ne putem apropia nici de ființa noastră adevărată, nici de ceilalți fără măști și identități false. Iar problema cu măștile este că toată lumea se satură la un moment dat (chiar și noi înșine) de dramele pe care le tot punem în scenă și mai devreme sau mai târziu vom fi depistați ca impostori. Ca să nu mai vorbim de frica permanentă că vom fi descoperiți și ostracizați.

Doar simțindu-ne acceptați necondiționat putem începe să lăsăm să cadă zidurile și să deschidem porțile castelului nostru spre ceilalți pentru a ne întâlni cu ei (și cu noi înșine de altfel) în esența noastră. Doar atunci trecem de la preocuparea legată de a ne menține în viață, de a supraviețui cu chiu cu vai cu frica în sân, la preocuparea legată de calitatea vieții pe care o ducem și la capacitatea de a ne bucura de ea.