duminică, 18 august 2024

Responsabilitatea în relații- cine este responsabil pentru ce? #3

De ce este atât de greșit să ne asumăm responsabilitatea pentru ceilalți?

Sub unele aspecte, nu este nimic greșit. Pe parcursul a generații întregi femeile și-au câștigat atât identitatea cât și stima din ajutarea, protejarea, hrănirea și asigurarea confortului altora. Conexiunea cu ceilalți, empatia, privirea celorlalți într-un mod iubitor și facilitarea creșterii altora sunt virtuți importante atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Problemele apar atunci când suntem excesiv de reactivi la problemele celorlalți, când ne asumăm responsabilitatea pentru lucruri care nu sunt în responsabilitatea noastră și când încercăm să controlăm lucruri pe care nu le putem controla. Atunci când intrăm în modul supra-funcționare în relația cu o altă persoană, ajungem să fim furioși și nu facilităm creșterea niciunuia din noi.

Un alt exemplu oferit de autoare se referă la interacțiunea între doi frați Lois și Brian, în care Brian dă mereu de necazuri și apelează la Lois să-i împrumute bani pe care nu-i mai returnează. Lois este îngrijorată cu privire la soarta lui Brian, dar o și irită faptul că o sună mereu doar când este iar într-o criză și nu ține seama de sfaturile ei. Ulterior tiparul se repetă: o nouă criză, din nou un telefon, din nou împrumutatul de bani și sfătuirea lui Brian, recomandarea de a consulta un terapeut, de a citi X carte, fără vreun efect asupra lui Brian. Lois trece de la o abordare plină de simpatie la una în care devine furioasă, însă cercul vicios continuă.

Cine este de vină pentru acest cerc vicios?

De îndată ce se instalează un tipar într-o relație, acesta este perpetuat de ambele părți.

Atâta timp cât Lois va acționa în modul de supra-funcționare, Brian va rămâne în modul de sub-funcționare, adică cu cât Lois îl va ajuta mai mult, cu atât Brian va avea nevoie să fie ajutat. Cu cât Lois va fi mai preocupată emoțional de el, cu atât lui Brian nu-i va păsa atât de mult de el însuși. Responsabilitatea pe care și-o ia Lois funcționează în detrimentul competenței lui Brian.

Dacă Lois își propune să schimbe acest tipar, acest lucru nu se va întâmpla doar prin faptul că ea își exprimă sentimentele și îl roagă pe Brian să se schimbe. Va trebui să iasă din modul supra-funcționare, adică să pună o frână la comportamentul de ajutare a lui Brian.

A ști cum să facem asta necesită o anumită atitudine față de relație și abilitatea de a păstra un anumit echilibru între aspectele separat și împreună.

Ce nu ajută:

□ O atitudine reactivă de distanțare: ”Nu mai încerca să mă tot implici în problemele tale, nu e problema mea!”

□  O atitudine de tipul ”eu știu ce este mai bine pentru tine”: ”Nu-ți mai dau sfaturi, Brian, deoarece nu este bine pentru tine să fac asta.”

Este ceva greșit în a oferi sfaturi?

Nu este greșit să oferim sfaturi altei persoane atâta timp cât recunoaștem faptul că exprimăm o opinie personală care s-ar putea să se potrivească sau nu celuilalt. Începem să supra-funcționăm atunci când ajungem să credem că noi știm mai bine ce are nevoie celălalt și vrem ca cealaltă persoană să facă așa cum le-am spus noi că este mai bine pentru ei. Dacă ne înfuriem când ceilalți nu fac cum le-am spus, este un indicator destul de bun că suntem într-o astfel de situație.

Ce poate ajuta:

□ Să oferim sfaturi dacă ni se cer și să le formulăm ca idei inspirate din propria noastră experiență, nu ca adevăruri sau afirmații despre cum se fac lucrurile: ”Uite, ceea ce cred eu este că...” sau ”În cazul meu asta a funcționat, poate te ajută și pe tine.”

     □ Să rămânem conectați emoțional: să facem un pas înapoi și să-i oferim spațiul celuilalt să-și rezolve propriile probleme, dar să continuăm să comunicăm în ciuda faptului că ne displace/irită comportamentul persoanei, depășindu-ne astfel propria furie sau inerție.

    □ Să împărtășim lucruri despre zonele în care suntem în modul sub-funcționare, astfel încât să ieșim din modul ”eu le știu pe toate” și să prezentăm celuilalt o imagine mai echilibrată despre noi înșine.

În tot acest proces este important să fim vigilenți la mișcările de contrare ale celuilalt prin care încearcă să mențină status quo-ul.

De exemplu, Brian ar putea-o acuza pe Lois că este nemiloasă, că-l lasă să moară de foame pe străzi, încercând să o manipuleze prin inducerea unor sentimente de vinovăție. Dacă Lois rămâne pe poziție și nu-i mai oferă bani, dar rămâne în contact cu el și îl susține să-și rezolve problemele singur- mișcările de contrare se vor reduce în timp.

Sursă imagine: https://pixabay.com/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu