Cine face curățenie în casă?
Harriet Lerner oferă exemplul unui cuplu Lisa și Rich care erau blocați în
certuri repetitive legate de faptul că Lisa s-a săturat să facă ea totul în
casă. Sounds familiar?
Lisa îi spunea constant că o deranjează că ea trebuie să se ocupe de toate
sarcinile administrative și că este epuizată și îi cerea în mod repetat lui
Rich să facă el anumite lucruri ca să o ajute.
Răspunsul lui Rich a fost următorul: ”Alte femei se descurcă foarte bine la
asta, tu de ce nu poți?”
Cu toate că Lisa relua discuția pe același calapod, comportamentul ei
rămânea același, adică făcea ea totul.
La prima vedere s-ar părea că soluția este să-l determine pe Rich să-și
schimbe comportamentul, dat fiind că este responsabilitatea acestuia că se
comporte corect față de soția lui. Lui Rich însă, îi convine situația așa cum
este ea în prezent. Iar dacă Lisa nu adresează problema ei, nimeni nu o va
face.
Ce are Lisa de făcut, conform autoarei, este să-și facă acțiunile congruente
cu cuvintele.
În acest sens a făcut o listă cu lucrurile pe care va continua să le facă
în continuare și i-a împărtășit planul ei lui Rich după care a trecut la a-l
implementa. Adică nu a mai făcut nimic din ce nu era pe listă.
A rezistat eroic la contra-manevrele lui Rich de a o aduce înapoi la rolul
familiar.
Ce s-a întâmplat este că, în timp, Rich a început să preia inițiativa și să
facă mai multe în casă.
În acest moment al schimbării tiparului este de evitat capcana ”Fă
lucrurile așa cum le-aș face eu!” care blochează inițiativa celuilalt.
Desigur că celălalt poate nu va face curățenie la standardele la care face
cealaltă persoană sau nu după aceeași procedură. Este nevoie să cedăm controlul
în această zonă dacă dorim să ieșim din modul supra-funcționare și să-i dăm o
șansă celuilalt să iasă din modul sub-funcționare.
O altă capcană este să ne așteptăm ca celălalt nu doar să facă lucrurile
respective, dar să o facă și cu drag, să vrea să facă asta. Acest lucru s-ar
putea să nu se întâmple, celălalt s-ar putea să își exprime într-un fel sau
altul frustrarea și disconfortul. Aici intră în joc un skill foarte important,
acela de a-i da spațiul celuilalt să își trăiască emoțiile fără să ne asumăm
noi responsabilitatea pentru ele, dar și fără a ne retrage emoțional, a deveni
distanți și critici.
Pentru persoana care este în modul de supra-funcționare, în cazul nostru femeia,
s-ar putea să fie dificil să cedeze controlul într-o zonă în care autoritatea
și competența feminină au dominat nechestionate generații întregi.
Femeile (dar nu numai) adoptă adesea un rol de ”salvator” și de ”reparator”
în raport cu partenerii/ copiii lor comportându-se ca și când este
responsabilitatea lor să-i modeleze pe ceilalți sau să le rezolve problemele și
că este în puterea lor să facă asta.
Când suntem în acest mod de funcționare reacționăm la fiecare mișcare pe
care o face sau nu o face celălalt, iar reacțiile noastre emoționale merg de la
o simplă iritare la furie sau disperare. Iar atunci când vedem că încercările
noastre nu funcționează nu ne oprim, ci ne înzecim eforturile devenind din ce
în ce mai furioși la persoana care este în modul de sub-funcționare.
În acest fel este foarte dificil să menținem un grad de separare necesar
pentru a ne gestiona propria suferință și a ne rezolva problemele. Și bărbații
au dificultăți în a gestiona forțele centrifuge și centripete ale relațiilor (aspectul
separat și aspectul împreună) însă au tendința de a gestiona anxietatea prin
distanțare emoțională și dezangajare (sacrificând ”noi-ul” pentru ”Eu”) în timp
ce femeile gestionează mai frecvent anxietatea prin fuziune și
supra-funcționare emoțională (sacrificând ”eul” pentru ”noi”).
Atunci când nu ne investim energia emoțională pentru a ne rezolva propriile
probleme, ne asumăm problemele altora ca fiind ale noastre.
 |
| Sursă imagine: https://pixabay.com/ |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu