O carte provocatoare pe parcursul căreia am avut de mai multe ori senzația că preșul îmi este tras de sub picioare și îmi este dată ocazia să gust din imponderabilitatea vidului.
Lebăda neagră este o metaforă pe care autorul o utilizează pentru a face referire la evenimente care au câteva caracteristici cheie:
#1 sunt evenimente care se află în afara expectanțelor noastre obișnuite, ceva despre care nimic din trecut nu ne dădea vreo indicație că s-ar putea produce;
#2 au un impact extrem
#3 au sens atunci când privim retrospectiv, dar nu prospectiv și acest lucru din cauză că noi oamenii avem tendința de a cloci explicații post-factum.
Nassim Nicholas Taleb ne propune ca o idee centrală a acestei cărți faptul că suntem orbi la ”randomness”, indicând cu precizie o serie de bias-uri ale minții noastre care ne fac să vedem fire roșii acolo unde nu există nici corelații darămite cauzalități și atrăgându-ne în mod repetat atenția prin destule exemple la importanța lucrurilor pe care nu le știm în comparație cu cele pe care (aparent) le știm și pe care ne fundamentăm teoriile.
Cădem așadar în eroarea confirmării focalizându-ne pe elemente preselectate ale realității vizibile și generalizând de aici și în privința realității invizibile, ne amăgim cu povești care gravitează în jurul foametei noastre platonice pentru tipare, ne comportăm ca și când lebedele negre nu există, ba chiar le băgăm sub preș conveniently, vedem adesea ”în tunel”, concentrându-ne atenția pe câteva surse de incertitudine bine-definite, fiind incapabili să transferăm cunoașterea de la un domeniu la altul sau de la un context la altul.
Așa-zisa cunoaștere pe care o avem nu se transpune adesea nici în acțiune după cum bine putem observa doar aruncând o privire în jurul nostru sau, și mai bine, în noi înșine pentru a constata cum în ciuda faptului că știm declarativ niște lucruri perseverăm în acțiuni care ne fac rău.
Vă invit să explorați toate aceste idei și multe altele în paginile cărții și vă las cu unul din exemplele pe care îl găsec foarte util de aplicat atât în viață cât și în munca terapeutică cu clienții.
Taleb vorbește despre curcan, dar în cultura noastră cred că s-ar potrivi mai bune să-l înlocuim cu porcul. Curcanul sau porcul, prin urmare, duce o existență hedonică. I se dă de mâncare regulat, este îngrijit, ba chiar și drăgălit de stăpân luni de zile. Nimic din existența lui nu ar putea sugera că într-o bună zi va veni ziua Recunoștinței sau la noi perioada ”cea mai minunată a anului”, Crăciunul, în care aceeași mână care l-a hrănit și l-a mângâiat îi va lua gâtul.
 |
| Sursă foto: https://diginomica.com |
#foodforthought
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu