Probleme și soluții

 Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca oamenii să îmi ceară soluții în calitate de psihoterapeut/ trainer sau prieten-psiholog. Când oamenii au o problemă, când îi doare ceva fizic sau emoțional ar face orice ca să scape. Iar când ne doare foarte tare, am mânca și un rahat dacă am ști că asta ne-ar putea ajuta. În goana noastră după soluții aplicăm fără discernământ tot ce știm că ne-a ajutat vreodată sau ce ne mai spun vecinii, tovarășii și prietenii că ajută, adesea cu rezultate dezamăgitoare, după care concluzionăm ”Nimic nu funcționează în cazul meu!”, ”Am încercat totul și nu merge!”

Well... e destul de greu să o nimerim așa. E ca și când ne doare ceva și înghițim ”tot” ce avem în sertarul cu medicamente, da-de, da-de ceva se va potrivi și ne va ajuta, după care fulgerăm în stânga și în dreapta sau ne resemnăm sau ne împăunăm că nu există leac pentru noi.

Pregătesc aici terenul pentru o invitație la explorare, la curiozitate în raport cu problema și durerea care ne macină. Fuga asta după soluții nu este decât o groază și incapacitate de a tolera suficient incertitudinea, adică de a ne permite să stăm cu problema puțin înainte de a ne grăbi să o bombardăm cu ”intervenții”. Iar când zic să stăm cu problema nu vreau să spun să stăm pasivi și resemnați, ci să petrecem puțin timp cu acest vizitator nedorit și neinvitat pentru a afla ce hram poartă, de unde vine, ce îl face să rămână în ciuda adversităților și respingerii cu care este întâmpinat, dacă are vreun mesaj sau vreo informație (poate e poștașul :)))) sau vreun curier) pentru noi. Poate privindu-l mai cu atenție ne vom da seama că e un mușteriu mai vechi îmbrăcat cu haine noi care tot vrea să ne vândă ceva, vreo poveste de adormit copiii sau vreo poveste de amăgit adulții, cine știe?! Nu avem cum afla decât dacă ne luăm acest timp care pentru mulți poate părea o pierdere de vreme. Experiența m-a învățat că investind acest timp la început pentru a ne edifica asupra stării lucrurilor ajungem cu o relativă ușurință la direcțiile de acțiune rezonabile care derivă de acolo, precum și la soluțiile potrivite.

Cu recunoștință pentru oameni și momente speciale...

 

Anatomia responsabilității

MBA Research and Curriculum Center

Mi-a plăcut această ”anatomie a responsabilității”. Adesea utilizăm cuvinte în dialogurile cu ceilalți, bazându-ne că ei înțeleg exact același lucru ca și noi când spun acel cuvânt. Experiența ne arată că nu putem fi mai departe de adevăr. Așadar, un prim demers pentru a ne face înțeleși celorlalți este să ne definim termenii. Responsabilitatea ar putea presupune onestitate, respect/ compasiune, corectitudine, asumare, curaj. Dar povestea nu se termină nici aici. Căci ne putem întreba ce înseamnă să fii onest? Când putem zice despre cineva că este onest? Sau ce înseamnă să respecți pe cineva? Sau pe tine? Sau cum arată curajul pentru noi? Musai să ajungem la eșantioane destul de specifice de comportament. Când mi-am recunoscut partea de vină în situația X... când am spus ”Nu” unei cereri care contravine valorilor mele cele mai înalte..., când mi-am spus părerea deși îmi era teamă de reacția celorlalți... ajungem astfel la lucrurile (aparent) mărunte, la acele chestii mici pe care le ignorăm, că doar cine are vreme de irosit pe chestii mici și (aparent) neimportante?! Doar că tocmai că în aceste instanțe, prin aceste mini-decizii construim principii. Și desigur, nimeni nu e întotdeauna, în orice situație 100% corect, onest, curajos. Totuși, încotro înclină balanța? Adunăm ”dovezi” că suntem responsabili sau construim un edificiu șubred al responsabilității personale?