joi, 30 noiembrie 2017
vineri, 3 noiembrie 2017
Terapeutul nu are sufleur
Actorii au sufleur, prezentatorilor le mai
șoptește în ureche din regie cineva câte ceva, mulți speakeri au promptere sau
sliduri în față, dar terapeuții sunt singuri în fața clienților lor. Când mi-am
ales să practic psihoterapia nu m-am gândit nici o clipă la asta, la cât de
singuratică voi fi în acest demers. Pe undeva se aseamănă cu cealaltă funcție a
mea, de manager, în care tot așa de singur ești în vârful unei piramide și în
deciziile pe care trebuie să le iei.
Este o mare responsabilitate în fond asociată acestei singurătăți, cu toată
libertatea ei. Căci, e drept, nimeni nu-mi dictează ce să fac la mine în
cabinet și e ceva fantastic să nu-ți comande nimeni, dar în contrapartidă, toate
deciziile sunt pe umerii tăi și toate efectele lor de asemenea.
”Și ce faci când nu mai ști ce să
spui?” mă întreabă cineva.
”Când nu mai știu ce să spun, tac.”
îi răspund.
Dintr-o dată se lasă o tăcere între noi, exact ca tăcerea dintre mine și
client uneori.
Noroc că oamenii tolerează greu golurile (pentru că încep să-și audă
gândurile) și clienții se simt obligați să spună ceva, ca să umple golul
insuportabil. Astfel, mai aduc ceva materie primă on the table.
Când trebuie să mă gândesc ce să-i spun clientului știu că m-am deconectat
din proces, că l-am pierdut pe client pentru o clipă. La început mă speriau
momentele acestea. Dar acum știu câteva lucruri care mă ajută să le transform
în oportunități:
- Capacitatea terapeutului de a tolera tăcerea este un skill musai de avut; este cel mai bun prompter pentru client; astfel tăcerea devine un adevărat instrument terapeutic;
- Clienții nu au nevoie doar de cineva cu care să vorbească, au nevoie de cineva care ”să țină câmpul pentru ei”, să creeze și să susțină acel spațiu în care să se simtă văzuți, protejați, susținuți și asta nu se face doar prin cuvinte;
- Terapia este un proces în care îl prinzi și îl scapi pe client de multe ori, ca un fel de respirație, ca o bătaie de aripi sau de vâsle care se apropie și se îndepărtează purtându-ne corăbiile pe oceanul vieții.
 |
| Foto credit: Wallup.net |