”Cultura occidentală a recalibrat regulile constituente ale sinelui, în aşa fel încât sinele modern a devenit mult mai problematic şi mai dificil decât în erele trecute. (…)
De multe ori, când oamenii spun că simt nevoia să se cunoască (să se găsească), vor să spună de fapt că îşi doresc să trăiască o viaţă care să aibă sens. Vor să aibă o viaţă cu un sens pe care să îl poată accepta. Dar să spui treaba asta în gura mare este destul de jenant. Aşa că oamenii îşi reformulează această nevoie în termeni de autocunoaştere, ceea ce, într-adevăr, este destul de vag, dar în acelaşi timp este acceptabil social. (...)
Societatea modernă se foloseşte de sens ca să reuşească să confere suficient sens vieţii, într-o formă în care sinele nu a mai fost folosit în trecut. Aceste noi cerinţe pe care sinele trebuie să le îndeplinească reprezintă motivul principal al fascinaţiei societăţii moderne pentru ideea sinelui şi a identităţii. (…)
Societăţii noastre îi lipsesc valori de bază stabile care să poată oferi criterii solide pentru delimitarea binelui de rău şi pentru justificarea acţiunilor pe care le întreprindem. (…)
Cultura modernă occidentală s-a luptat din răsputeri ca să transforme sinele într-un fundament de valoare. Fiinţele umane au avut dintotdeauna un sine, dar acesta nu a trebuit să îndeplinească funcţia suplimentară de a conferi sens vieţii în măsura în care trebuie să o facă astăzi.
Astfel, motivul fascinaţiei moderne pentru sine provine din faptul că sinele a devenit o sursă fundamentală şi importantă de sens în viaţa modernă. Povara identităţii nu este tocmai uşoară, iar crizele şi alte probleme de identitate provin parţial din noile cerinţe pe care sinele trebuie să le îndeplinească în prezent.”
Mai multe în cartea ”Sensuri ale vieții” de Roy Baumeister pe care v-o recomand:
